Transferul lui Fekir la Liverpool a picat. Anunţul făcut de Olympique Lyon
09.06.2018, 22:15Transferul lui Nabil Fekir la Liverpool a picat. Olympique Lyon a publicat un comunicat oficial, pe site-ul clubului, şi a anunţat că negocierile dintre cele două cluburi au fost întrerupte.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
"Olympique Lyon anunţă că negocierile pentru transferul căpitanului lui OL au eşuat şi că s-a luat decizia de a întrerupe tratativele în această seară", se arată în scurtul comunicat al clubului care a încheiat ultimul sezon din Ligue 1 pe locul 3.
În acelaşi timp, în comunicat se arată că, în ciuda faptului că fotbalistul de 24 de ani este dorit şi de alte cluburi "ambiţioase", Fekir va rămâne la OL şi va conduce echipa din postura de căpitan în viitoarea ediţie a Ligii Campionilor.
Până atunci, vedeta lui OL va participa la Cupa Mondială din Rusia, unde Franţa face parte din Grupa C, alături de Danemarca, Peru şi Australia.
Cele două cluburi au ajuns la un acord zilele trecute, Liverpool se înțelesese și cu jucătorul în privința contractului, iar echipa medicală a cormoranilor se afla în Franța și practic mai erau de îndeplinit doar simple formalități, notează Telegraph. Lucrurile erau atât de clare încât Fekir ar fi pozat deja în echipamentul lui Liverpool și ar fi înregistrat un mesaj pentru televiziunea "cormoranilor".
În loc de un anunț oficial al lui Liverpool, a apărut însă informația că lucrurile au intrat în impas. Englezii au scris că Liverpool a dorit să mai ceară încă o opinie privind situația genunchiului lui Fekir. Acesta a avut o problemă serioasă în urmă cu trei ani.
Fekir, care a marcat 24 de goluri în ultimul sezon, poate juca la mijlocul terenul sau ca atacant, iar ”cormoranii” sperau să acopere prin aducerea sa locul gol lăsat de brazilianul Philippe Coutinho, plecat în iarnă la FC Barcelona.
Liverpool i-a transferat deja pe mijlocaşul brazilian Fabinho, de la AS Monaco, şi pe internaţionalul guineean Naby Keita, în virtutea unui acord semnat vara trecută cu clubul german RB Leipzig.
Etichete: liverpool , olympique lyon , ligue 1 , lyon , fekir , transfer fekir , fekir liverpool , nabul fekir
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...