Tatăl lui Neymar dezvăluie cum s-a ratat transferul fiului său la Barcelona: "M-am simțit mic"
10.09.2019, 22:34Numele lui Neymar a fost cel mai vehiculat în această vară pe piața transferurilor. Starul lui PSG a dorit neapărat să revină la Barcelona, iar tatăl său, care îi reprezintă interesele, a recunoscut că a făcut tot posibilul pentru ca acest lucru să se realizeze.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
"Un brazilian nu vrea să fie decât acolo unde este fericit. Şi el era foarte fericit la Barcelona. A fost foarte impresionat când prietenii săi de la Barcelona i-au cerut să se întoarcă.
M-am simţit mic când mi-am dat seama câ nu exista nicio soluţie care să permită plecarea lui. Nu a existat o clauză de reziliere şi lucrurile au fost foarte dificile. Ne-am luptat mult, dar nu s-a putut", a declarat tatăl lui Neymar.
Barcelona a făcut o singură ofertă scrisă pentru Neymar
Chiar dacă zvonurile au circulat toată vara despre mai mulţi jucători ai Barcelonei, incluşi în ofertele catalanilor pentru Neymar, adevărul s-a aflat abia pe finalul perioadei de transferuri.
Directorul sportiv de la PSG, Leonardo, a declarat că Barcelona a făcut doar o ofertă scrisă pentru Neymar, iar aceasta a venit pe 27 august. 125 de milioane de euro plus Ivan Rakitic, Jean-Clair Todibo şi Ousmane Dembele împrumut a fost singura ofertă oficială făcută de catalani.
Atacantul de 27 de ani nu a mai jucat din luna mai pentru PSG, din cauza grijilor unei accidentări și îndoielilor privind viitorul său.
Etichete: barcelona , psg , neymar , transfer neymar , tatal lui neymar , oferte neymar
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...