Suporterul pălmuit de Neymar a depus plângere împotriva celor de la PSG
articol scris de Digi Sport18.10.2022, 21:08
Suporterul pălmuit în 2019 de fotbalistul brazilian Neymar, victima hărţuirii după dezvăluirea identităţii sale pe Twitter, a depus o nouă plângere, marţi, după un articol publicat de site-ul Mediapart, conform căruia ar fi fost ţinta unei campanii ostile comandate de PSG.
Această plângere a fost depusă la Paris, în special pentru ”colectarea de date cu caracter personal prin mijloace frauduloase sau neloiale”, ”încălcarea secretului profesional”, ”violenţe psihologice în grup asupra unei victime” şi ”hărţuire morală”.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Suporterul pălmuit de Neymar a depus plângere împotriva lui PSG
Clubul de fotbal Paris Saint-Germain a însărcinat între 2018 şi 2020 o agenţie de comunicare, Digital Big Brother (DBB), să creeze conturi de Twitter false pentru a desfăşura campanii împotriva unor ţinte ale grupării din capitala Franţei, a dezvăluit pe 12 octombrie site-ul Mediapart. Strategia se învârtea în jurul unui cont de "referinţă", Paname Squad, care se prezintă pe Twitter ca un "colectiv de pasionaţi de Paris Saint-Germain".
Printre ţinte a fost fanul echipei Rennes pălmuit de Neymar după înfrângerea suferită de PSG în finala cupei Franţei 2019 (2-2, 5-6 după lovituri de departajare). Paname Squad a dezvăluit pe Twitter identitatea şi anul naşterii acestui suporter. "După dezvăluirea identităţii sale, era oprit pe stradă, clientela restaurantului său s-a împuţinat, lumea trecea prin faţa locuinţei sale şi îl ameninţa", se subliniază în plângerea în care este menţionată şi "hărţuirea cibernetică".
Contactat săptămâna trecută de AFP, PSG a dezminţit "ferm afirmaţiile Mediapart".
Agerpres
Etichete: psg , neymar , suporter
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...