Spaniolii au dezvăluit care este condiția pusă de Mbappe pentru a rămâne la PSG
articol scris de Digi Sport07.02.2021, 08:58
Kylian Mbappe (22 de ani) mai are contract până în 2022 cu PSG, iar oficialii parizieni se gândesc să îi prelungească contractul atacantului francez.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Dacă va accepta o nouă propunere din partea campioanei Franței, Mbappe ar urma să aibă un contract apropiat de cel al lui Neymar, care încasează 37 de milioane de euro pe sezon. Francezul, care este dorit de Real Madrid, este dispus să rămână la Paris cu o singură condiție, anunță Mundo Deportivo.
Acesta vrea o clauză de terminare a contractului, cu o sumă fixă care îi va permite să plece de la echipă dacă nu se va simți ”confortabil”. Real Madrid este printre echipele interesate de serviciile campionului mondial.
PSG este, oricum, aproape de a-i prelungi contractul lui Neymar pentru încă patru sezoane. Mai rămâne doar ca cele două părți să găsească un ”moment strategic” pentru a oficializa înțelegerea, mai notează sursa citată.
Mbappe: "Știu că trebuie să mă decid curând, dar încă mă gândesc"
Mbappe nu se ferește să ofere interviuri și să vorbească despre situația sa, dar joacă inteligent și spune că doar analizează încă.
"Sunt foarte fericit la PSG, întotdeauna m-am simțit bine aici. Fanii și clubul m-au ajutat întotdeauna și le voi fi mereu recunoscător. Vreau însă să mă gândesc ce voi face în următoarele etape ale carierei mele.
Vreau să mă gândesc și să analizez care e cea mai bună soluție pe care ar trebui să o aleg. Știu că trebuie să mă decid curând, dar încă mă gândesc. Dacă aș fi avut acum răspunsul, vi l-aș fi spus", a transmis Mbappe, într-o discuție cu cei de la Telefoot, citați de Daily Mail.
Etichete: psg , neymar , kylian mbappe
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat luni că Moscova „nu este...