Sergio Ramos intervine în conflictul dintre Kylian Mbappe și Neymar! "Ședință" în vestiarul PSG-ului
articol scris de Digi Sport16.08.2022, 08:00
Conflictul dintre Neymar și Kylian Mbappe a luat o amploare neașteptată pentru cei de la PSG, iar mai mulți oameni cheie au fost nevoiți să intervină.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Cei doi atacanți, din informațiile presei din Franța, nu mai au o relația la fel de apropiată ca în momentul în care au devenit coechipieri, ba chiar se pare că francezul le-a cerut șeicilor să scape de sud-american.
Sergio Ramos intervine în conflictul dintre Kylian Mbappe și Neymar! "Ședință" în vestiarul PSG-ului
Neymar a aflat acest lucru, iar de acolo totul a devenit și mai tensionat, fapt observat și la ultima partidă de campionat, câștigată de PSG, 5-2, cu Montpellier.
Acum, Mundodeportivo notează faptul că Sergio Ramos a intervenit în vestiar pentru aplanarea conflictului dintre cei doi. Ibericul a fost căpitan la Real Madrid, și chiar dacă are doar un sezon la PSG, el este unul dintre liderii formației, mai scrie sursa citată.
Ramos a punctat faptul că este foarte important ca vestiarul să fie unit, pentru ca în actualul sezon echipa să fie concentrată și să nu se saboteze singură în drumul către primul trofeu de Champions League din istorie.
De asemenea, se pare că și noul director sportiv, Luis Campos, a intervenit, și a încercat să rezolve disensiunile dintre cei doi.
Momentan, apele se pare că s-au calmat, însă dat fiind faptul că ambii au personalități foarte puternice, totul poate "exploda" într-o secundă la PSG, iar armonia să nu mai existe.
Neymar, părăsit de iubită
Pe lângă conflictul cu Mbappe, sud-americanul are parte de probleme și în afara terenului. Modelul brazilian Bruna Biancardi (28 de ani) a confirmat despărțirea de fotbalistul Neymar Jr (30 de ani), de la PSG.
Galerie Foto
Potrivit as.com, Neymar a fost acuzat de infidelitate, aceasta fiind cauza despărțirii.
Într-un mesaj postat pe Instagram, Bruna Biancardi a precizat că a rămas în relații bune cu fotbalistul brazilian.
“Am fost interesată mereu doar de treburile mele, dar pentru că am văzut atâtea bârfe în ultima vreme, prefer să spun clar aici că nu mai sunt într-o relație de ceva timp.
Nu credeți tot ce apare despre noi. Am rămas foarte apropiată de Neymar și de familia lui. Vă rog să nu-mi mai implicați numele, mulțumesc”, a scris Bruna Biancardi.
În această vară, Neymar și Bruna Biancardi s-au logodit, potrivit as.com. Totuși, inelul de logodnă a “dispărut” de pe mâna modelului brazilian după doar o lună.
Din punct de vedere sportiv, Neymar are un debut perfect de sezon la PSG. Brazilianul a reușit 5 goluri și 3 pase decisive în trei meciuri (două în Ligue 1 și unul în Supercupa Franței).
Etichete: psg , neymar , sergio ramos , kylian mbappe , luis campos
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...