Șeicii au ordonat: viitorul lui Leo Messi la PSG, stabilit chiar la Doha
articol scris de Digi Sport20.03.2023, 14:16
Situația contractuală a lui Leo Messi (35 de ani) rămâne în continuare una fără de sfârșit pentru cei de la PSG, care încearcă de mai multe luni să ajungă la o nouă înțelegere cu superstarul argentinian.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
O partea a suporterilor campioanei Franței și-au pierdut răbdare și l-au huiduit pe atacant la ultimul meci din campionat, 0-2, cu Rennes.
Șeicii vor cu orice preț ca Leo Messi să rămână la PSG
Sud-americanului i se reproșează că nu și-a adus contribuția în meciurile importante, mai ales în cele din Champions League, iar salariul pe care îl încasează, 40 de milioane de euro pe an, este unul mult prea mare.
Cu toate acestea, șeicii care o patronează pe PSG au dat ordin ca prioritatea numărul 1 a clubului să fie prelungirea contractului jucătorului din Argentina, notează presa din Hexagon.
Nasser Al-Khelaifi și Luis Campos au primit acest "ordin" și vor încerca să-l convingă pe sud-american cât mai rapid să parafeze noua înțelegere.
Leo Messi nu a acceptat ultima propunere din partea celor de la PSG
Atacantul se pare că a refuzat prima propunere venită din partea francezilor pentru a continua în Ligue 1, notează jurnalistul Joan Fontes.
Sud-americanul ar dori să primească un salariu la fel de mare precum cel al lui Mbappe pentru a lua în calcul prelungirea contractului cu PSG, mai specifică sursa citată.
Jucătorul francez are un venit de aproximativ 70 de milioane de euro anual, în timp ce Messi câștigă stagional 40 de milioane de euro la trupa de pe Parc des Princes. Dacă nu va reuși să ajungă la un consens cu șeicii, Leo Messi ar urma să aibă alte 3 variante, conform informațiilor din presă.
Prima ar fi întoarcerea la Barcelona pentru o ultimă încercare la câștigarea Champions League, dar situația economică a ibericilor face ca o revenire a sud-americanului să fie complicată.
Trecerea în MLS, la Inter Miami, sau în Arabia Saudită, la Al Hilal, ar mai fi variantele pe care campionul mondial le are.
Etichete: leo messi , contract , psg , nasser al-khelaifi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...