Record negativ pentru Marseille! A primit cinci goluri acasă, după 35 de ani
25.04.2015, 09:34Olympique Marseille trece prin cea mai grea perioadă a sezonului! Ieșită din lupta pentru titlu după înfrângerea cu rivala PSG, scor 2-3, echipa lui Marcelo Bielsa este acum în pericol să rateze chiar prezența în Europa.
Media: Liga Digi Sport, marți, 15:30, DGS 1
Media: Fotbal European, marți, 17:30, DGS 1
Vineri seara, Marseille a suferit a patra înfrângere consecutivă în Ligue 1, 3-5 pe teren propriu în fața celor de la Lorient, echipă aflată în lupta pentru evitarea retrogradării.
Jordan Ayew, fostul jucător al lui Marseille, a deschis scorul pentru oaspeți, iar Bellugou a dus scorul la 0-2 după doar 14 minute.
În repriza secundă, Andre Ayew și Morel au punctat pentru Marseille, dar imediat Lorient a revenit în avantaj, prin Philippoteaux. Batshuayi a egalat în minutul 76, însă finalul a aparținut oaspeților.
Același Jordan Ayew a înscris pentru 3-4, pentru ca Autret să stabilească rezultatul final, 3-5, în minutul 86.
De 35 de ani nu s-a mai întâmplat ca Marseille să primească cinci goluri pe Stade Velodrome, iar Olympique este acum pe locul 4 (57 de puncte), însă poate fi depășită duminică de Saint-Etienne, care o va întâlni pe Montpellier.
Etichete: marseille europa , marseille bielsa , marseille lorient , marseille ligue 1 infrangere
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...