Radamel Falcao, disperat după eșecul lui Monaco în fața ultimei clasate. ”Nu se mai poate așa!”
23.12.2018, 13:43AS Monaco traversează una dintre cele mai slabe perioade din istoria clubului, aflându-se pe penultima poziție a ierarhiei din Ligue 1. Situația clubului a devenit disperrată după cel mai recent eșec, survenit în fața echipei de pe ultimul loc Guingamp, care s-a impus cu 2-0 chiar în Principat. Pentru Guingamp, succesul cu Monaco a fost al doilea al acestui sezon, după victoria, tot din deplasare, 1-0 acasă la Angers, obținută în septembrie 2018. Radamel Falcao (32 de ani), vedeta celor de la Monaco, nu mai suportă situația și cere disperat transferuri.
Liga Națiunilor: Portugalia - Polonia, vineri, 21:45, DGS 1
Liga Națiunilor: Danemarca - Spania, vineri, 21:45, DGS 2
”Sper ca în ianuarie clubul să facă transferuri și să aducă jucători noi. Situația de acum este disperată. Am ajuns să jucăm cu rezervele iar acești jucători nu pot face față presiunii. Avem nevoie de achiziții”, a spus columbianul pentru Bein Sports.
Thierry Henry (41 de ani) este pur și simplu bulversat din cauza multiplelor accidentări din lot. Spre exemplu, înaintea meciului cu fosta echipă a lui Gică Mihali, fostul mare atacant francez a avut nu mai puțin de 12 jucători indisponibili, dintre care 11 sunt accidentați, iar unul a fost suspendat!
Falcao vrea să plece de la AS Monaco şi a fost oferit celor de la Real Madrid, scrie cotidianul Marca. Atacantul ar vrea să plece în perioada de mercato de iarnă, care începe la 1 ianuarie, din cauza rezultatelor slabe ale echipei.
Falcao va împlini 33 de ani în februarie 2019 ar putea ajunge, în sfârșit, la Real Madrid, acolo unde a mai negociat cu președintele Florentino Perez și în 2014, dar și în 2015 și chiar în vara lui 2018, după cum susținea, la acea vreme, presa iberică. Impresarul Jorge Mendes ar fi în spatele propunerii. Agentul este cunoscut pentru dorința ca jucătorii săi să se afle la cluburi stabile din punct de vedere economic și sportiv, ceea ce nu mai este cazul la Monaco, acolo unde patronul Dmitry Rybolovlev a ajuns la închisoare, acuzat de corupție. Criza de pe Stade Louis II este foarte adâncă, formația antrenată de Thierry Henry ajungând penultima în Ligue 1, cu doar 7 puncte și având o serie de 16 meciuri fără victorie în toate competițiile! Ultimul succes al monegascilor datează de pe 11 august, din prima etapă a acestui sezon, un 3-1 pe terenul lui Nantes.
Varianta prin care Radamel Falcao s-ar putea transfera la Real Madrid
Varianta este studiată atent de toate părțile implicate, fără grabă, mai ales că mutarea s-ar putea realiza cel mai devreme în luna ianuarie. Potrivit sursei citate, șefii clubului madrilen se gândesc serios să continue strategia cooptării tinerelor talente, însă nu este exclus să le surâdă ideea de a rezolva problemele din atac prin aducerea unui fotbalist de mare clasă, care să concureze pe post cu Benzema, titularul incontestabil din ultimii ani.
O variantă ar fi și un împrumut al lui Falcao de la Monaco la Real Madrid până la vară, pentru că formației din Ligue 1 i-ar conveni să scape, cel puțin pentru o vreme, de contractul atacantului columbian, cel mai mare de la clubul din Principat.
8,2 milioane de euro este actualul salariu al lui Falcao la Monaco, acolo unde a semnat în 2017 noul contract, care se întinde până în vara lui 2020.
12 milioane de euro este actuala cotă de piață a lui Radamel Falcao, potrivit site-ului transfermarkt.de.
103,03 milioane de euro au însumat transferurile lui Falcao, de-a lungul timpului: 5,43 milioane de la River Plate la FC Porto (2009), 40 de milioane de la FC Porto la Atletico Madrid (2011), 43 de milioane de la Atletico Madrid la AS Monaco (2013), 7,6 milioane de la AS Monaco la Manchester United (2014-2015 - împrumut) și 7 milioane de la AS Monaco la Chelsea (2015-2016 - împrumut).
81 de meciuri și 32 de goluri are Radamel Falcao la naționala mare a Columbiei, pentru care a debutat în 2007.
Etichete: real madrid , radamel falcao , as monaco , guingamp
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Guvernul României a făcut public documentul primit de la Kiev, în care se detaliază motivele care...