PSG și-a ales noul antrenor!
articol scris de Digi Sport18.06.2023, 15:58
PSG și-a ales, în cele din urmă, favoritul pentru înlocuirea lui Christophe Galtier (56 de ani) în funcția de antrenor principal al echipei.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Potrivit L'Equipe, alesul conducerii clubului francez este Luis Enrique, fostul selecționer al Spaniei, cu care este aproape să ajungă la un acord.
Luis Enrique, dorit de PSG
Publicația citată anterior anunță că mai sunt de pus doar ultimele detalii ale contractului lui Luis Enrique, care este liber de contract din decembrie 2022, când a plecat de la naționala Spaniei.
Pentru postul de antrenor, PSG s-a mai gândit la Jose Mourinho, Julian Nagelsmann, Sergio Conceicao sau chiar Thiago Motta, însă în cele din urmă alesul este Luis Enrique.
În ultimele luni, Luis Enrique, cel care, la nivel de echipe de club, le-a pregătit pe AS Roma, Celta Vigo și FC Barcelona, a primit propuneri de la Tottenham, Chelsea și Napoli, însă fără să se ajungă la un acord.
Christophe Galtier primește o avere ca să plece de la PSG
Până la instalarea lui Luis Enrique la PSG mai rămân de pus la punct detaliile finale ale contractului și, evident, rezilierea angajamentului lui Christophe Galtier.
Francezul știe că nu va continua la PSG, iar pentru a pleca în această vară va primi compensații de 6 milioane de euro.
Etichete: psg , antrenor psg , luis enrique
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...