PSG, refuzată de Leo Messi! Cererea argentinianului pentru a continua negocierile
articol scris de Digi Sport17.03.2023, 12:02
Leo Messi (35 de ani) se află în negocieri cu șefii PSG-ului pentru prelungirea contractului, care este scadent la finalul stagiunii actuale.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Argentinianul a ajuns la trupa de pe Parc de Princes în vara anului 2021, însă evoluțiile sale nu s-au ridicat la nivelul așteptărilor.
Leo Messi nu a acceptat prima propunere din partea celor de la PSG
Atacantul se pare că a refuzat prima propunere venită din partea francezilor pentru a continua în Ligue 1, notează jurnalistul Joan Fontes.
Sud-americanul ar dori să primească un salariu la fel de mare precum cel al lui Mbappe pentru a lua în calcul prelungirea contractului cu PSG, mai specifică sursa citată.
Jucătorul francez are un venit de aproximativ 70 de milioane de euro anual, în timp ce Messi câștigă stagional 42 de milioane de euro la trupa de pe Parc de Princes.
Dacă nu va reuși să ajungă la un consens cu "șeicii", Leo Messi ar urma să aibă alte 3 variante, conform informațiilor din presă.
Prima ar fi întoarcerea la Barcelona pentru o ultimă încercare la câștigarea Champions League, dar situația economică a ibericilor face ca o revenire a sud-americanului să fie complicată.
Trecerea în MLS, la Inter Miami, sau în Arabia Saudită, la Al Hilal, ar mai fi variantele pe care campionul mondial le are.
Ultrașii lui PSG vor să-l huiduie pe Leo Messi
Leo Messi (35 de ani) și conflictul cu fanii lui PSG ar putea să aibă un nou episod la partida din campionat pe care campioana Franței o va juca duminică, de la ora 18:00, în DIRECT pe Digi Sport 2.
Argentinianul și colegii săi se vor afla prima dată față în față cu ultrașii grupării după eliminarea din optimile Champions League.
Facțiunea dură a suporterilor intenționează, conform presei din Hexagon, să-și arate nemulțumirea față de evoluția favoriților, care au pierdut atât pe teren propriu, 1-0, cât și în Bavaria, 2-0.
Astfel, printre cei vizați, conform sursei citate, va fi și Lionel Messi, cel care va fi huiduit pentru că a fost "dat dispărut" în dubla manșă cu nemții, asta după ce și în sezonul trecut, la meciurile cu Real Madrid, tot din optimi, argentinianul a fost umbră a jucătorului care domina partidele cu "Galacticii" pe când era la Barcelona.
Un asemenea comportament al suporterilor față de Messi a fost și în stagiunea trecută, lucru care se pare că l-a afectat pe sud-american, iar din acest motiv are îndoieli în privința prelungirii contractului.
Un nou episod ce ar urma să aibă loc la meciul cu Rennes ar putea fi "picătura care să umple paharul".
Etichete: leo messi , contract , psg
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...