PSG, aproape de o înțelegere cu noul antrenor. Detaliul care "dă de gol mutarea", anunțat de L'Equipe
articol scris de Digi Sport10.06.2022, 10:16
PSG a avut un sezon 2021-2022 dezamăgitor, în ciuda faptului că a reușit să triumfe pentru a 10-a oară în istoria formației în Ligue 1.
SuperLiga: 'U' Cluj - Farul, duminică, 16:00, DGS 1
SuperLiga: Universitatea Craiova - FCSB, duminică, 21:00, DGS 1
Trupa din capitala Franței nu a avut un parcurs foarte lung în Champions League, acolo unde Real Madrid s-a impus în optimi și le-a spulberat visul parizienilor.
Christophe Galtier, din ce în ce mai aproape de PSG
Șeicii de la PSG au luat decizia să se despartă de Mauricio Pochettino și staff-ul său, iar anunțul oficial urmează să fie făcut în acest zile. Argentinianul și colaboratorii săi vor primi 15 milioane de euro despăgubiri din partea grupării din Hexagon.
Totuși, Nasser Al-Khelaifi s-a mișcat rapid și este foarte aproape de o înțelegere cu antrenorul celor de la Nice, Christophe Galtier, anunță L'Equipe.
Conform sursei citate, directorul sportiv de la Nice, Julien Fournier, a dat de înțeles că totul este ca și realizat în privința înțelegerii dintre Galtier și PSG.
"Nu cunoști bine o persoană până nu lucrezi cu ea", a spus Fournier, lucru care a dat frău liber speculațiilor cu privire la iminenta despărțire a lui Nice de Galtier.
Christophe Galtier a câștigat alături de Lille campionatul în sezonul 2020-2021, una dintre cele mai mari surprize ale campionatului francez din ultimii ani.
Luis Campos, noul director sportiv de la PSG
La PSG, urmează să se anunțe și înlocuirea lui Leonardo cu Luis Campos, de la Lille. Portughezul va fi noul director sportiv al parizienilor, iar totul este deja stabilit de săptămâni bune, lipsind doar anunțul oficial, spune Fabrizio Romano.
Lusitanul a fost cel care a insistat pe lângă patronii din Qatar pentru a negocia cu Galtier, iar dorința pare că i se va îndeplini.
Pentru PSG, au mai existat și alte variante, precum Marcelo Gallardo, de la River Plate, Jose Mourinho, de la AS Roma, sau Zinedine Zidane, liber de contract.
Acesta din urmă a refuzat în cele din urmă propunerea, speculațiile din presă vorbind despre faptul că postul de selecționer al naționalei Franței este cel țintit de Zizou, mai ales că Deschamps a anunțat că nu va mai continua pe banca echipei după Cupa Mondială din Qatar.
Etichete: psg , antrenor , nice
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Liderul cecen Ramzan Kadîrov a declarat, sâmbătă, că a revocat ordinul dat trupelor sale de a nu...