Primele decizii după scandalul de la Nice - Marseille! Ce se întâmplă cu oficialul care a lovit un suporter
articol scris de Digi Sport26.08.2021, 10:48
Meciul Nice - Marseille, contând pentru etapa a treia din Ligue 1, a fost abandonat în minutul 77, la scorul de 1-0, după un conflict între suporterii echipei gazdă și fotbaliștii oaspeților.
![incidente marseille-nice](https://s.iw.ro/gateway/g/ZmlsZVNvdXJjZT1odHRwJTNBJTJGJTJG/c3RvcmFnZTAxZGlnaXMucmNzLXJkcy5y/byUyRnN0b3JhZ2UlMkYyMDIxJTJGMDgl/MkYyMyUyRjEzNzM1NjRfMTM3MzU2NF9p/bmNpZGVudGUtbWFyc2VpbGxlLW5pY2Uu/anBnJnc9MTA2MCZoPTYzNiZoYXNoPTBj/MGNjYmJhMWQ5MGZiOGVjMWM5ZjUyNDY2MGExYmI5.thumb.jpg)
SuperLiga: Poli Iași - CFR Cluj, duminică, 16:00, DGS 1
SuperLiga: Gloria Buzău - FCSB, duminică, 20:45, DGS 1
Primele decizii după scandalul de la Nice - Marseille! Preparatorul fizic care a lovit un suporter, suspendat
La aproape o oră după ce meciul a fost oprit, arbitrii au decis reluarea meciului, dar jucătorii lui OM au refuzat să mai intre pe teren, astfel că partida a fost abandonată. Liga Profesionistă de Fotbal din Franța a anunțat primele decizii după incidentele de duminică seară.
Galerie Foto
Următoarea partidă a lui Nice de pe teren propriu, contra lui Bordeaux,programată sâmbătă, de la ora 18:00, se va disputa fără spectatori. Măsura este una de precauție, după "incidente violente" de pe Allianz Riviera.
De asemenea, Pablo Fernandez, preparatorul fizic al lui Olympique Marseille care a lovit cu pumnul un fan al adversarilor, a fost suspendat "din toate funcțiile oficiale" tot ca măsură de precauție, transmite L'Equipe.
![](https://s.iw.ro/gateway/g/ZmlsZVNvdXJjZT1odHRwcyUzQSUyRiUy/RnN0b3JhZ2UwMWRpZ2lzLnJjcy1yZHMu/cm8lMkZzdG9yYWdlJTJGMjAyNCUyRjAy/JTJGMTklMkYxOTA2ODgyXzE5MDY4ODJf/ZGlnaXNwb3J0LXdoYXRzYXBwLmpwZyZo/YXNoPTlmMDRmYWU3ZWMyYWQxMjEyMDczYWNmMWNkYTQ4ZDk5.jpg)
Următoarele decizii, cele referitoare la rezultatul meciului sau posibila rejucare a duelului Nice - Marseille, vor fi anunțate la finalul anchetei, pe 8 septembrie.
Ce s-a întâmplat la meciul Nice - Marseille
Mai mulți suporteri ai lui Nice au aruncat cu obiecte către Dimitri Payet, iar atacantul lui OM a reacționat și a aruncat violent una dintre sticle înapoi către suporterii adverși, transmite L'Equipe. Gestul său a fost copiat de mai mulți coechipieri, inclusiv de Alvaro Gonzalez.
Furioși, zeci de suporteri ai lui Nice au pătruns pe teren și s-au dus către jucătorii lui OM pentru a se bate, stewarzii prezenți la marginea terenului fiind neputincioși.
Arbitrul Benoit Bastien a decis să întrerupă meciul și să trimită jucătorii celor două echipe la vestiare. Sursa citată adaugă că o persoană din stadion a fost luată cu ambulanța, după căderea unui panou publicitar.
Jorge Sampaoli, antrenorul lui Olympique Marseille, a fost ținut cu greu de jucătorii săi, fiind vizibil nervos de situația produsă.
Jean-Pierre Rivere, președintele lui Nice, a dat vina pe cei de la OM pentru aceste incidente.
"Este trist că meciul s-a terminat așa. Toată lumea a văzut ceea ce s-a întâmplat, lucrurile sunt clare. Au fost aruncate sticle de apă, s-a văzut. Ceea ce a creat agitație a fost reacția celor doi jucători de la Marseille. Regret că serviciile de securitate ale celor de la OM au intervenit pe teren și ne-au lovit jucătorii.
A existat o întâlnire cu Pablo Longoria (n.r: președintele lui OM) și cu arbitrul care nu era sigur dacă să reia partida. A identificat două probleme. Ceea ce este clar este că toată lumea a fost de acord să se reia întâlnirea. Forțele de ordine au asigurat că totul este în regulă", a spus a Jean-Pierre Rivere, la conferința de presă.
VIDEO Incidentele de la meciul Nice - Marseille
Etichete: incidente , ligue 1 , marseille , nice
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
![Prima apariție a lui Iohannis după demisie. Unde a fost văzut fostul președinte](https://s.iw.ro/gateway/g/ZmlsZVNvdXJjZT1odHRwcyUzQSUyRiUy/RnMuaXcucm8lMkZnYXRld2F5JTJGZyUy/RlptbHNaVk52ZFhKalpUMW9kSFJ3SlRO/QkpUSkdKVEpHJTJGYzNSdmNtRm5aVEE0/ZEhKaGJuTmpiMlJsY2k1eVkzTXQlMkZj/bVJ6TG5KdkpUSkdjM1J2Y21GblpTVXlS/akl3TWpVbCUyRk1rWXdNaVV5UmpFeUpU/SkdNakU0T0RVNU4xOHlNVGc0JTJGTlRr/M1gwTlBWRkpQUTBWT1NWOVFURVZEUVZK/RlgwbFAlMkZTRUZPVGtsVFh6QXdORjlK/VGxGVlFVMWZVR2h2ZEc5eiUyRlgwZGxi/M0puWlY5RFlXeHBiaTVxY0djbWR6MDFP/VEFtJTJGYUQwek16QW1hR0Z6YUQwM05U/UTRZbUkxTURoaE16VTNNR1l6WVRNeE56/UTBZekJsWldOa1pXWmtPQSUzRCUzRC50/aHVtYi5qcGcmdz0zODAmaD0yMjgmaGFz/aD05MGM1ZTM1MmUwZWM1NjVlNGNkYjYwMDE3ZDA0MjBmYQ==.thumb.jpg)
Klaus Iohannis și-a făcut prima apariție în spațiul public după ce și-a dat demisia din funcția de...