Video Presupusul fan care a cauzat suspendarea meciului Lyon - Marseille, "luat la palme" de liderul galeriei
articol scris de Mihai Alecu22.11.2021, 08:45
Partida dintre Lyon și Marseille a fost suspendată, după ce suporterii gazdă l-au lovit pe fotbalistul oaspeților, Dmitri Payet, cu o sticlă în cap.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Fotbalul francez continuă să fie dominat de probleme cauzate de fani, iar meciul dintre Lyon și Marseille este doar ultimul exemplu din acest sezon tumultuos.
Liderul galeriei lui Lyon l-a luat la palme pe suporterul vinovat de suspendarea meciului cu Marseille
Suporterii sunt greu de controlat, asta este cert, mai ales când vorbim de echipe mari, ale căror peluze sunt formate din mii de oameni.
La partida dintre Lyon și Marseille un incident care l-a avut în prim-plan pe Dmitri Payet, lovit cu o sticlă din tribună, a dus la un episod văzut destul de rar printre suporteri.
Liderul faniilor lui OL a început să facă ordine în peluză și din imaginile suprinse, se pare că acesta îl "dojenește" pe suporterul care a aruncat sticla care l-a lovit pe Payet.
OL riscă să piardă meciul cu OM la "masa verde"
Liga Profesionistă de Fotbal din Franța a anunțat convocarea unei ședințe de urgență a Comisiei de Disciplină, pentru luni dimineață, pentru a lua măsuri și pentru a decide soarta acestei partide.
Incidentul s-a petrecut când Payet se pregătea să execute o lovitură de colț, în zona peluzei unde se află galeria gazdelor.
O sticlă de plastic, plină cu apă, a fost aruncată din tribune și l-a lovit în cap pe Dimitri Payet, care s-a prăbușit pe gazon.
Mijlocașul de la Marseille a primit îngrijiri medicale pe teren. Ulterior, Arbitrul Ruddy Buquet a decis să trimită jucătorii ambelor echipe la vestiare.
Un suporter a fost arestat
Meciul OL - OM, transmis în direct pe Digi Sport 2, a fost oprit în minutul 5, apoi a fost abandonat, după ce Dimitri Payet, mijlocașul oaspeților, a fost lovit cu o sticlă aruncată din tribune.
Liga Profesionistă de Fotbal din Franța a anunțat convocarea unei ședințe de urgență a Comisiei de Disciplină, pentru luni dimineață, pentru a lua măsuri și pentru a decide soarta acestei partide.
Suporterul care a aruncat sticla cu apă către Payet a fost identificat și arestat, au anunțat autoritățile.
“Nu poți permite ca jucătorii să fie atacați în așa hal. Astfel de acte trebuie să determine oprirea automată a meciurilor. Ce s-a întâmplat la Lyon este inacceptabil. Mă gândesc la jucătorul atacat. Dimitri Payet are toată susținerea mea. Sunt necesare sancțiuni imediate și măsuri radicale”, a scris Roxana Mărăcineanu pe Twitter.
Etichete: incidente , olympique lyon , franta , olympique marseille , suporteri , fani , ultras , dmitri payet
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...