Presa engleză susține că PSG se află în discuții cu Jose Mourinho! Adevăr sau cacealma?
19.04.2016, 16:04Jose Mourinho (53 de ani) se află în discuții cu oficialii celor de la Paris Saint-Germain, după cum susțin cei de la Sky Sports.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Gruparea de pe ”Parc des Princes” și-a antamat deja cel de-al patrulea titlul consecutiv din Ligue 1, este în grafic pentru a-și mai trece în palmares și celelalte două trofee interne, Cupa Ligii și Cupa Franței, dar a ratat calificarea în semifinalele Champions League, după 2-3 la ”general” cu Manchester City.
Returul, unul lipsit de vlagă, i-a nemulțumit total pe șefii clubului. Inclusiv Zlatan Ibrahimovic a criticat tactica aleasă de Laurent Blanc în prima repriză. În aceste condiții, șeicii vor un antrenor cu nume mare din sezonul viitor, astfel că deja sunt în negocieri cu ”The Special One”, potrivit presei engleze.
Parizienii vor să speculeze la maximum posibilitatea ca Louis Van Gaal să-și ducă la bun sfârșit contractul cu Manchester United, scadent în vara lui 2017, după cum s-a vehiculat deja prin Anglia.
Informația potrivit căreia Mourinho ar putea semna cu PSG nu a fost bine primită pe twitter. Și acolo, dar și pe alte rețele de socializare lumea fotbalului nu crede într-o astfel de posibilitate, ci mai degrabă într-o tactică prin care staff-ul lui Mourinho forțează mâna celor de la United pentru parafarea contractului cât mai repede.
Etichete: mourinho , louis van gaal united , mourinho psg manchester united , mourinho negocieri psg
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...