Plecarea lui Chițu la Valenciennes, aranjată din mai! "Nu e mare schimbare"
20.07.2013, 15:36Aurelian Chițu a semnat în această vară un contract cu Valenciennes pe o durată de patru ani. Chiar dacă a părut puțin surprinzătoare, în condițiile în care se vorbea doar de posibilitatea ca fostul jucător al lui Gheorghe Hagi să ajungă de la Viitorul la Steaua, mutarea acestuia în Hexagon era stabilită dinaintea discuțiilor cu formația din Ghencea.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Potrivit propriilor declarații acordate cotidianului La Voix du Nord, Chițu a fost cel care și-a dorit cel mai mult acest transfer:
"Venirea mea la Valenciennes a fost rapidă pentru că era cel mai bun lucru pentru mine. Totul s-a decis în urmă cu o lună sau două. Mai erau şi alte cluburi care mă doreau, dar nu ştiu exact care. Eu doream să plec din România pentru a continua să progresez, era necesar.
Şi am primit sfaturi de la prietenul meu Florin Bratu. El mi-a zis că Valenciennes este un club bun, că trebuie să fiu serios şi să învăţ cât mai repede franceza. Mi-a vorbit şi despre suporteri. Florin este un prieten foarte bun de-al meu, iar acum cu atât mai mult, dar îl cunosc de mult timp", a spus Chiţu.
Fotbalistul a făcut și o comparație între antrenamentele pe care le efectua la Constanța și cele de care s-a lovit la Valenciennes:
"Nu ne antrenam aşa. Aici antrenamentele sunt mai rapide, mai solicitante fizic, dar m-am acomodat foarte bine. Nu este o mare schimbare faţă de România, deşi nu a fost uşor să plec atât de tânăr. Sunt aici împreună cu vărul meu şi asta mă ajută.
Vreau să învăţ rapid, îmi place mult echipa. Jucătorii sunt drăguţi cu mine, clubul este o familie. Se glumeşte mult, ca în România. Voi învăţa repede franceza pentru a înţelege totul, intenționeză să iau lecţii la revenirea din stagiul de pregătire", a adăugat Chiţu.
Etichete: ligue 1 digi sport , aurelian chitu , transfer chitu , plecarea lui chitu la valenciennes perfectata de doua luni , chitu s-a transferat la valenciennes , valenciennes ligue 1 , chitu viitorul constanta hagi franta valenciennes
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...