Paul Pogba, discuții cu o nouă formație. Unde poate ajunge francezul
articol scris de Digi Sport09.10.2024, 09:56
Paul Pogba (31 de ani) se pregătește de revenirea pe terenul de fotbal, după ce TAS i-a redus suspendarea pentru dopaj, de la 4 ani la 18 luni.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Mijlocașul central va avea voie să joace începând cu luna martie, însă se pare că oficialii celor de la Juventus vor să rupă înțelegerea cu francezul.
Paul Pogba se află în discuții cu Marseille
Paul Pogba este în căutarea unei noi echipe, după ce se pare că a intrat în dizgrația lui Thiago Motta, antrenorul "Bătrânei Doamne" care a făcut revoluție pe banca torinezilor.
Mijlocașul francez este în discuții cu Marseille, formație care se află pe locul 3 în campionatul Franței, cu 14 puncte înregistrate în primele 7 partide jucate.
Formația franceză se pare că vrea să-l transfere gratis în luna ianuarie, atunci când Pogab poate reveni la antrenamente, anunță cei de la Transfer News Live, într-o postare pe pagina lor de X.
- Paul Pogba a marcat 34 de goluri, în cele 190 de partide jucate la Juventus.
- Paul Pogba a marcat 39 de goluri, în cele 233 de partide la Manchester United.
Paul Pogba pleacă de la Juventus
Jurnalistul Fabrizio Romano a anunțat pe Twitter că Pogba și Juventus sunt așteptați să ajungă un acord pentru rezilierea de comun acord a contractului.
De altfel, torinezii au vrut să înceteze colaborarea încă din septembrie 2023, când francezul a fost suspendat provizoriu.
Cele două părți au început discuțiile pentru a stabili detaliile despărțirii. Miza e faptul că Pogba ar mai fi avut contract până în vara lui 2026 și rămâne de văzut dacă va primi vreo despăgubire, având în vedere suspendarea pentru dopaj.
Etichete: marseille , paul pogba , transfer pogba
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Indiferent de vârstă, românii își pot face gratuit, anual, o serie de analize medicale în unitățile...