Video Partea întunecată a lui Neymar! L`Equipe a prezentat ieșirile în decor din cariera starului de la PSG
24.10.2017, 15:37Neymar a primit duminică al optulea cartonaș roșu al carierei, chiar dacă este un jucător de atac, ajuns la doar 25 de ani.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
L`Equipe a prezentat episoadele mai puțin plăcute care l-au avut în prim-plan pe sud-americanul ajuns la PSG pentru 222 de milioane de euro.
Sub titlul ”Partea întunecată a lui Neymar”, francezii aduc aminte de primul ”roșu” încasat de brazilian. În iulie 2011, pe când avea 19 ani, a fost eliminat într-un meci de Copa Libertadores. A primit al doilea cartonaș galben, după ce s-a bucurat în urma unui gol, purtând o mască primită de la un spectator, totul fiind regizat de un sponsor.
Un alt episod a apărut atunci când a cerut un cartonaș galben pentru fundașul care îl marca, dar el a fost cel avertizat. Neymar a aplaudat decizia arbitrului și a mai primit un ”galben”, care l-a trimis direct la cabine. ”Nu se va mai întâmpla”, și-a cerut scuze Neymar, după ce fusese criticat de antrenorul Muricy Ramalho.
Totuși, și în meciul Barcelona - Malaga, dar și cu Olympique Marseille, pe Velodrome, acesta a aplaudat deciziile arbitrilor, după ce a fost eliminat. În La Liga, a fost suspendat trei etape, în timp ce în Ligue 1 va pierde doar meciul cu Nice.
Un alt episod care nu îl pune într-o lumină bună pe Neymar a venit în 2010, atunci când, după ce nu a fost lăsat să execute un penalty a avut o reacție nervoasă la adresa antrenorului Dorival Junior, pe care l-a ignorat în timp ce îi dădea indicații.
Duminică, după ce a fost de departe cel mai faultat om al partidei, sud-americanul și-a ieșit din minți și în minutul 87 a lovit cu capul în figură un adversar.
Chiar dacă a fost lipsit de intensitate, gestul a fost considerat nesportiv de arbitrul partidei, care i-a acordat al doilea galben în două minute și l-a trimis la cabine.
Etichete: neymar , video neymar , eliminare neymar
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...