Nu e Zidane, Conte, Mourinho sau Galtier! Varianta-surpriză pentru banca lui PSG
articol scris de Digi Sport09.06.2022, 20:39
Presa internațională susține că PSG este pe cale de a renunța la serviciile lui Mauricio Pochettino (50 de ani) și, în ultimele ore, a apărut o variantă la care nu se gândea nimeni pentru banca campioanei din Ligue 1.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Christophe Galtier, antrenorul lui Nice, este considerat ușor favorit în acest moment pentru a-i lua locul lui Pochettino la PSG, însă anunțul celor de la Bild ar putea da totul peste cap. Nemții, citați de AS, susțin că Joachim Low (62 de ani), fostul selecționer al reprezentativei Germaniei, ar fi încântat să preia gruparea pariziană, iar oficialilor de pe Parc des Princes le-ar surâde ideea.
Joachim Low, variantă-surpriză pentru banca lui PSG
Deși s-a vorbit despre nume precum Zinedine Zidane, Antonio Conte sau Jose Mourinho, PSG pare să oscileze între Galtier și Low.
”Aș vrea să antrenez din nou un club. Ar fi distractiv pentru mine. Au fost câteva abordări și una sau două oferte pe care le voi studia în următoarele săptămâni. Nu am luat încă nicio decizie”, spunea Joachim Low la finalul lunii mai.
Joachim Low a câștigat Cupa Mondială din 2014 alături de Germania, însă aventura sa pe banca "panzerelor" s-a terminat abrupt, în 2020, după mai multe turnee finale în care trupa sa a dezamăgit.
De atunci și până în prezent, neamțul a fost liber de contract și s-a zvonit că ar putea să ajungă pe banca mai multor formații puternice din Europa, printre care s-au numărat Chelsea, Real Madrid sau FC Barcelona.
Ultima echipă de club pe care a antrenat-o Low a fost Austria Viena, în 2003. De-a lungul carierei, germanul le-a mai pregătit pe Winterthur, Frauenfeld, Stuttgart, Fenerbahce, Karlsruher, Adanaspor și FC Tirol.
În orice caz, prioritatea celor de la PSG este să ajungă la o înțelegere cu Mauricio Pochettino. Argentinianul mai are contract până în 2023, iar în cazul în care va fi dat afară, campioana Franței va fi nevoită să-i plătească 15 milioane de euro.
Etichete: psg , joachim low , antrenor psg
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...