Neymar, out din lotul lui PSG pentru partida cu Angers
03.11.2017, 19:48Neymar a suferit o mică accidentare în meciul cu Anderlecht (5-0), din UEFA Champions League și nu va face parte din lotul lui PSG pentru partida din Ligue 1 cu Angers.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Chiar dacă s-a antrenat în următoarele zile, parizienii au luat decizia să nu forțeze lucrurile, pentru ca starul de 25 de ani să nu aibă probleme mai mari.
”Neymar s-a lovit în meciul cu Anderlecht, dar s-a antrenat normal. Totuși, nu s-a simțit prea bine. După o discuție avută cu el și cu staff-ul medical, am decis că e mai bine să nu facă deplasarea”, a comentat Unai Emery, în cadrul unei conferințe de presă.
Neymar va pierde astfel al doilea meci consecutiv din campionat al lui PSG, după ce a fost suspendat pentru partida de pe Parc des Princes cu Nice (3-0). Pedeapsa a venit după incidentele în care a fost implicat în finalul duelului de pe Velodrome, cu Marseille (2-2).
Pe lângă Neymar, Emery nu se poate baza pentru partida de sâmbătă (ora 18:00, în direct pe Digi Sport 4) nici pe Marquinhos, Angel Di Maria și Thiago Motta.
Neymar, sud-americanul venit de la Barcelona pentru 222 de milioane de euro, a marcat 11 goluri și a oferit 9 assist-uri în cele 12 meciuri disputate pentru liderul din Hexagon.
Etichete: neymar , neymar psg , neymar angers
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...