Video Neymar a înscris din "scăriță" și PSG o conducea pe Rennes cu 2-0. A urmat, însă, o surpriză de proporții
28.04.2019, 09:16Neymar a înscris la primul meci ca titular după absența de aproape trei luni cauzată de o accidentare la gleznă. PSG a pierdut însă finala Cupei Franței, cu Rennes, la penalty-uri, după 2-2 în 90 de minute și 5-6 la loviturile de departajare.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Starul brazilian a marcat cu o "scăriță" superbă în minutul 21 al finalei care s-a disputat pe Stade de France.
PSG a condus cu 2-0, graţie golurilor marcate de brazilienii Dani Alves (13) şi Neymar (21), însă Rennes a redus din handicap înainte de pauză, în urma autogolului lui Kimpembe (40), iar apoi a restabilit egalitatea, prin Mexer (66), ducând meciul în prelungiri, unde niciuna dintre cele două echipe nu a mai reuşit să marcheze.
Parizienii au încheiat jocul fără campionul mondial Kylian Mbappe, care a văzut cartonaşul roşu în minutul 118, pentru o intrare dură asupra unui adversar.
Câştigătoarea Cupei Franţei s-a decis la loviturile de departajare, unde pentru Rennes au transformat Niang, Ben Arfa, Grenier, Lea Siliki, Bensebaini şi Sarr, iar pentru PSG au înscris Cavani, Dani Alves, Paredes, Bernat şi Neymar, în timp ce Nkunku a ratat.
Au evoluat echipele:
Rennes: Koubek - Traore, Da Silva, Mexer, Bensebaini - Bourigeaud (Lea Siliki 106), Andre (căpitan), Ben Arfa, Grenier, Sarr - Niang
Antrenor: Julien Stephan
PSG: Areola - Dagba (Diaby 106, Nkunku 120+2), Marquinhos (căpitan), Kimpembe, Bernat - Di Maria (Paredes 75), Dani Alves, Draxler (Cavani 91), Verratti, Neymar - Kylian Mbappe
Antrenor: Thomas Tuchel
Rennes e victima preferată a lui Neymar
Rennes e victima preferată din Franța a lui Neymar: a înscris cinci goluri și a oferit patru pase decisive contra bretonilor, mai mult decât împotriva oricărei alte formații.
Neymar revenise pe gazon săptămâna trecută, în victoria cu 3-1 a lui PSG contra lui Monaco. A fost introdus la pauză, în locul lui Layvin Kurzawa.
Neymar nu a scăpat săptămâna trecută de ironiile colegilor, înainte de revenirea într-un meci oficial la PSG. Conaţionalul său Dani Alves l-a întrebat zâmbind: "Ai emoţii?". Apoi a continuat dialogul cu Mbappe şi Paredes: "Este debutul lui, e emoţionat".
Neymar este cel mai scump fotbalist din istorie
Sud-americanul are 21 de goluri în 25 de meciuri disputate în acest sezon, în toate competițiile.
De la sosirea la PSG, Neymar are 49 de reușite în 55 de partide, în toate competițiile.
Neymar este cel mai scump fotbalist din istoria fotbalului: a fost cumpărat de PSG în vara lui 2017, de la Barcelona, pentru 222 de milioane de euro.
Parizienii au cucerit în acest sezon titlul pentru a doua oară consecutiv şi pentru a opta oară în istorie, după succesele din 1986, 1994, 2013, 2014, 2015, 2016 şi 2018.
Etichete: neymar , paris saint germain , psg rennes , finala cupei frantei 2019
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...