Mutu s-a antrenat prima dată cu Ravanelli. “Briliantul” a luat numărul 10
01.07.2013, 23:05Pentru Adrian Mutu, ziua de luni a însemnat debutul unei noi etape la Ajaccio. Iar asta atât pentru că internaționalul român s-a pregătit în premieră sub comanda fostei mari glorii a Italiei, Fabrizio Ravanelli, care a preluat din această vară banca tehnică a corsicanilor, cât și a faptului că fotbalistul și-a schimbat numărul de pe tricou.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Dacă în primul sezon pe care l-a petrecut în Ligue 1 a jucat cu 12 pe spate, un număr neobișnuit pentru un golgheter, mai ales că este de obicei preferat de portari, Mutu și-a preluat acum cifra favorită. Este vorba de 10, acesta fiind numărul pe care “Briliantul” l-a afișat la prima ședință de pregătire pe care a condus-o fostul atacant al lui Juventus Torino și al squadrei azzura în calitate de antrenor al lui Ajaccio.
Ca o noutate față de modul de lucru în care se obișnuiseră până acum fotbaliștii corsicani, staff-ul condus de Ravanelli le-a pus jucătorilor câte o bustieră specială, menită să le măsoare în timp real distanța alergată, viteza de accelerare și decelerare și ritmul cardiac, toate datele intrând automat în computer.
În afara lui Ravanelli și a colaboratorilor săi, la antrenament a fost prezent și președintele lui Ajaccio, Alain Orsoni, care a anunțat că începe o nouă eră la echipa corsicană.
"Multe lucruri se vor schimba față de trecut. Pornim de la o bază foarte bună și jucătorii vor descoperi de acum înainte multe metode revoluționare, care vor aduce rigoare și profesionalism", a spus conducătorul lui Ajaccio.
Etichete: ravanelli antrenor , ravanelli mutu , mutu s-a antrenat prima data cu ravanelli si va avea numarul 10 , mutu numarul 10 la ajaccio , ravanelli antrenor la ajaccio , ajaccio mutu ligue 1 digi sport
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat luni că Moscova „nu este...