Misterul accidentărilor lui Neymar, dezvăluit de medicul care l-a tratat pe Ronaldo. Ar putea să-și încheie cariera
15.08.2019, 11:37De când a ajuns la PSG, Neymar o ține dintr-o accidentare în alta. Ghinioanele starului brazilian ar putea avea însă o explicație. Cel puțin așa susține fostul medic al lui PSG, Eric Rolland, care l-a operat cu succes și pe marele Ronaldo Nazario da Lima în 2008.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Potrivit publicației franceze Le Parisien, chirurgul ortoped a atras atenția de mult timp asupra fragilității piciorului drept al lui Neymar, care a suferit câteva accidentări grave de-a lungul timpului. Mai exact, el a avertizat asupra unui risc de recidivă, care ar putea avea loc până la finalul acestei perioade de transferuri, care se apropie de final.
Brazilianul s-a accidentat de două ori la al cincilea metatarsian, în februarie 2018 și în ianuarie 2019. Apoi a urmat accidentarea de pe 5 iunie, în amicalul Braziliei cu Qatar, însă atunci nu a fost vorba de vreo fractură.
Fostul medic al lui PSG a dat verdictul în privința accidentărilor lui Neymar
PSG s-a despărțit în această vară de medicul Eric Rolland, care a fost înlocuit cu Christophe Baudot. Rolland era însă conștient de problemele lui Neymar. Problema principală este, așadar, fragilitatea mărită a piciorului său drept, care este prea subțire, iar riscul unei noi accidentări la metatarsianul cu probleme este foarte probabil.
Pericolul cel mai mare este chiar ca Neymar să nu-și mai poată continua cariera. Cel puțin ața lasă de înțeles fostul doctor al parizienilor.
Accidentările i-au creat o traumă psihică lui Neymar
Potrivit sursei citate, aceste accidentări i-au cauzat și o traumă psihică lui Neymar. Prima operație suferită de atacant a fost făcută de chirurgul ales de el, și anume de cel al naționalei Braziliei. Aici se pune însă întrebarea dacă nu cumva jucătorul de 27 de ani și-a grăbit revenirea pe teren, el dorind neapărat să joace la Cupa Mondială din Rusia 2018.
Apoi au fost unele voci care s-au îndoit de soliditatea primei operații.
În plus, nici tipicul campionatului francez nu-l ajută pe Neymar. Ligue 1 este un campionat dueluri fizice mai intense, și nu unul mai tehnic, precum cel din care a plecat, La Liga.
Neymar vrea neapărat să plece de la PSG, cu toate că nu va putea obține același salariu uriaș, 35 de milioane de euro net pe an. În plus, sursa citată susține că Neymar are puțini prieteni în echipă: Mbappé, Verratti, Thiago Silva și Marquinhos, însă are o relație bună cu antrenorul Thomas Tuchel.
Etichete: psg , neymar , transfer neymar , accidentare neymar
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...