"Mbappe joacă unde vrea el!" Luis Enrique a răbufnit și a dat cărțile pe față
articol scris de Digi Sport18.12.2023, 09:44
PSG a făcut un pas greșit în etapa cu numărul 16 din Ligue 1: a remizat, pe terenul lui Lille, scor 1-1.
Liga Națiunilor: Portugalia - Polonia, vineri, 21:45, DGS 1
Media: Fotbal Club, vineri, 23:45, DGS 1
Lille - PSG 1-1 | Luis Enrique, despre Kylian Mbappe: "Joacă unde vrea el!"
Parizienii au condus cu 1-0, după ce Kylian Mbappe a marcat din penalty, în minutul 66 al partidei.
Gazdele au smuls un punct in extremis, grație reușitei lui David, din minutul 90+3, după o eroare a lui Asensio.
La finalul partidei, antrenorul lui PSG, Luis Enrique, a fost întrebat despre situația lui Kylian Mbappe, care a fost folosit ca atacant central, deși postul său preferat este cel de extremă stânga.
"Kylian joacă acolo unde decide el. Are o libertate totală. Poate evolua în centru, dar și în bandă. Dacă el joacă mai mult în bandă, depinde de noi să ne mulăm pe acest lucru.", a afirmat Luis Enrique, informează Marca.
Tehnicianul iberic a răbufnit, în momentul în care a fost întrebat dacă știe că Mbappe este dezamăgit după remiza cu Lille. "Mbappe e descurajat? Se simte dezamăgit? Nu știu, mergeți și întrebați-l pe el! Aveți mai multă putere să faceți asta decât mine", a răspuns Luis Enrique.
"Cred că am jucat bine 80 de minute, în fața unei echipe foarte bune. Am făcut un pressing bun, ne-am apărat foarte bine. Dar, în ultimele 10 minute nu am mai reușit să controlăm jocul și n-am obținut victoria.", a mai afirmat Luis Enrique.
VIDEO Golul marcat de Kylian Mbappe din penalty, în Lille - PSG 1-1
Clasament Ligue 1:
Decizia luată de Real Madrid, după ce arabii au anunțat că vor să-l transfere pe Mbappe
Viitorul lui Kylian Mbappe (24 de ani) continuă să fie unul incert, iar destinația starului francez din sezonul viitor este greu de preconizat în momentul de față.
Aflat la final de contract cu PSG, Mbappe poate negocia cu orice club începând din această iarnă. Una dintre formațiile interesate de aducerea starului francez este Real Madrid, însă arabii urmăresc și ei situația fotbalistului și plănuiesc să obțină semnătura sa.
Potrivit spaniolilor, Real Madrid consideră că interesul arabilor nu ar fi unul real, iar oficialii "Galacticilor" sunt de părere că totul se întâmplă pentru a pune și mai multă presiune pe Florentino Perez, pentru a face o ofertă cât mai rapidă.
Cu toate acestea, în cazul în care propunerea din Arabia Saudită pentru Mbappe ar fi una concretă, Realul este gata să renunțe la fotbalist și să se concentreze pe aducerea lui Haaland, opțiunea a doua pentru oficialii de pe Santiago Bernabeu.
Etichete: psg , lille , luis enrique , kylian mbappe
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Preşedintele american Joe Biden a pledat miercuri pe lângă succesorul său Donald Trump pentru...