Luis Enrique, la momentul adevărului: de ce nu a putut Kylian Mbappe să câștige Balonul de Aur 2023
articol scris de Digi Sport02.11.2023, 19:22
Kylian Mbappe (24 de ani) s-a clasat pe locul trei la gala Balonului de Aur 2023, unde marele câștigător a fost fostul său coleg de la PSG, Lionel Messi (36 de ani).
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Astfel, Mbappe a fost încă o dată învins de argentinian, după Cupa Mondială din Qatar, soldată cu victoria Argentinei.
Luis Enrique, de părere că lui Kylian Mbappe i-au lipsit trofeele în sezonul 2022/2023
Prin urmare, antrenorul său de la PSG, Luis Enrique (53 de ani), a fost întrebat ce îi lipsește elevului său pentru a pune și el mâna pe cel mai prestigios trofeu individual din fotbal.
"Pentru a câștiga Balonul de Aur, pe lângă prestațiile individuale, care au fost foarte bune pentru Kylian Mbappe, trebuie să câștigi la nivel de club și națională.
Încercăm să câștigăm cât de mult putem aici la PSG și Kylian o poate face și la echipa națională. Sunt sigur că va câștiga multe Baloane de Aur", a spus Enrique, citat de presa franceză.
Rezultatele individuale și colective înregistrate de Lionel Messi și Kylian Mbappe, în sezonul 2022/2023:
- Lionel Messi (PSG - actual Inter Miami / Argentina) - 38 de goluri, 25 de assist-uri. Trofee: Cupa Mondială, Ligue 1, Super Cupa Franței
- Kylian Mbappe (PSG / Franța)- 53 de goluri, 14 assist-uri. Trofee: Ligue 1 (suspendat în Super Cupa Franței)
Kylian Mbappe nu are niciun acord cu Real Madrid
Înainte de startul galei, vicecampionul mondial a fost întrebat de jurnaliști dacă semnează cu Real Madrid, iar fotbalistul a zâmbit, a dat din cap afirmativ și a făcut cu ochiul.
Gesturile lui Mbappe au dat naștere multor speculații, în special printre fanii lui Real Madrid, care așteaptă deja de câțiva ani să primească vestea cea mare.
Însă, jurnalistul Fabrizio Romano, cea mai credibilă sursă neoficială în materie de transferuri, le-a dat o veste proastă. Conform spuselor sale, Mbappe și Real Madrid nu au niciun acord, cel puțin în acest moment, așa că cel mai probabil francezul doar s-a "jucat" cu jurnaliștii prezenți.
"Mă tem că nu am nimic nou de adăugat în acest moment. Nu mă aștept să se facă nicio mișcare importantă în această perioadă. Mbappe este concentrat la sezonul cu PSG, în timp ce Real Madrid este mulțumită cu situația actuală.
În 2024 va deveni clar ce vrea să facă Mbappe în legătură cu situația legată de contract. Și, tot atunci, va deveni clară și intenția lui Real Madrid. Va trebui să așteptăm și să vedem, dar momentan nu se întâmplă nimic, în ciuda zvonurilor", a spus Romano, citat de SportsLens.
- Contractul lui Kylian Mbappe cu PSG expiră la finalul acestui sezon.
Etichete: psg , luis enrique , kylian mbappe
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...