Video&Foto Lille a cucerit Supercupa Franței, după ce a învins-o pe PSG! Parizienii, fără Mbappe, Neymar sau Ramos
articol scris de Digi Sport01.08.2021, 23:23
Lille a cucerit Supercupa Franței, după ce a învins Paris Saint-Germain, la Tel Aviv (Irael), scor 1-0.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Lille a cucerit Supercupa Franței, după ce a învins-o pe PSG! Parizienii, fără Mbappe, Neymar sau Ramos
Unicul gol al meciului a fost marcat în minutul 44, când mijlocașul portughez Xeka a prins un șut splendid de la marginea careului, care l-a lăsat fără replică pe portarul Keylor Navas.
PSG, care nu s-a putut baza pe foarte mulți jucători de bază în această seară, a început cu o tripletă ofensivă formată din Kalimuendo, Icardi și Draxler, dar nu a găsit drumul către gol.
Galerie Foto
Din lotul echipei lui Mauricio Pochettino au lipsit Sergio Ramos și Rafinha (accidentați), Donnarumma, Marquinhos, Di Maria, Paredes, Verratti și Neymar (aflați în vacanță), dar și Kylian Mbappe, care se află într-un proces de recuperare. În schimb, mijlocașul Georginio Wijnaldum a debutat la PSG, fiind introdus în minutul 71.
Pentru ambele formații urmează debutul în noul sezon din Ligue 1. Campioana Lille va evolua pe terenul lui Metz, în timp ce PSG va juca tot în deplasare, contra lui Troyes.
Lille - PSG 1-0 | Echipele
- Lille: Jardim - Djalo, Fonte, Botman, Mandava - Araujo (85' Ikone), Andre, Xeka (78' Yazici), Bamba (85' Bradaric) - David (78' Weah), Yilmaz
- PSG: Navas - Hakimi, Kehrer, Kimpembe (81' Kurzawa), Diallo - Danilo, Herrera, Dina (71' Wijnaldum) - Kalimuendo (81' Gharbi), Icardi, Draxler
Etichete: psg , lille , supercupa frantei
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...