Grigore debutează în Ligue 1: “Nu mă așteptam să fiu așa bine primit la Toulouse”
09.08.2014, 12:16Dragoș Grigore a plecat în această vară de la Dinamo, fiind transferat de Toulouse, iar stoperul în vârstă de 28 de ani și-a câștigat un loc de titular după perioada de pregătire dinaintea startului sezonului. Va debuta diseară în campionatul Franței, în meciul din deplasare, cu Nice.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Grigore l-a impresionat atât de tare pe antrenorul Alain Casanova încât acesta i-a dat și banderola de căpitan pentru 30 de minute, într-un joc amical din luna iulie. Fundașul central e la rândul său uimit de primirea pe care a avut-o la Toulouse.
“Personal nu mă așteptam să fiu atât de bine primit, însă când voi avea ocazia le voi muțumi personal tuturor celor care m-au ajutat să mă adaptez foarte repede aici.”, a declarat Grigore, exclusiv pentru Digi Sport.
Emoționat înainte de debutul oficial, fotbalistul a dezvăluit și ce discuții a avut cu Alain Casanova: “În prima zi când m-a văzut, mi-a explicat ceea ce-și dorește dânsul să joc. E un sistem diferit față de ceea ce jucam la Dinamo, pentru că jucăm cu trei fundași centrali aici și e un pic diferit. Eu cred că nu e greu, cred că pot face față cu brio acestui sistem.”
Grigore știe și ce are de făcut după debutul din această seară: “E important cum vom începe, cum voi începe eu, pentru că doar prin evoluții bune și constante voi rămâne în primul unsprezece. Apoi, dacă te antrenezi bine și îți iese totul la antrenamente, antrenorul e mulțumit și doar așa poți juca.”
Celălalt român din lotul lui Toulouse, Mihai Roman, e și el convocat pentru patida cu Nice și va apărea pe teren, dar nu se știe încă dacă titular.
Digi Sport 1 transmite diseară din prima etapă a Ligue 1, de la ora 22:00, partida Bastia – Marseille.
Etichete: dragos grigore , dragos grigore toulouse , nice toulouse , grigore nice toulouse
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...