Gianluigi Donnarumma a dezvăluit motivul pentru care a plecat gratis de la AC Milan la PSG. Ce își dorea italianul
articol scris de Digi Sport19.08.2021, 10:26
Gianluigi Donnarumma (22 de ani) a părăsit în această vară clubul pentru care a evoluat încă din perioada junioratului, AC Milan.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Portarul italian a ales să plece gratis la PSG, lucru care i-a enervat la culme pe fanii rossoneri, deși știau de mai mult timp că proaspătul campion european vrea să părăsească echipa.
Gianluigi Donnarumma a explicat de ce a plecat de la AC Milan
Donnarumma a mai vrut să plece de la AC Milan și în trecut, dorindu-și să evolueze pentru o echipă mai ambițioasă pe plan sportiv. Acesta este și motivul invocat de fotbalist în cel mai recent interviu acordat pentru Corriere dello Sport.
"Am petrecut opt ani la Milan, a fost casa mea, am trăit momente minunate acolo. Milan mă fascinează și în ziua de azi, am un mare respect pentru oamenii care muncesc acolo și pentru suporteri. Când am aflat că Gazidis s-a îmbolnăvit, i-am scris că sper să revină rapid la Milan, casa lui. Dar viața este formată din alegeri, am avut ambiții diferite. Voi fi mereu fanul celor de la Milan", a explicat Donnarumma.
- 65 de milioane de euro este cota de piață a lui Gianluigi Donnarumma, potrivit celor de la Transfermarkt.
Sfatul lui Buffon pentru Gianluigi Donnarumma
Gianluigi Buffon i-a dat un sfat portarului italian, pe care îl consideră drept unul dintre cei mai buni din lume. Legendarul goalkeeper i-a transmis lui Donnarumma să își păstreze calmul și concentrarea pentru a depăși momentele inevitabile în care va gafa.
”Am avut un sezon grozav la PSG, dar am făcut acea greșeală în Champions League. Ne-a costat, dar nu am pierdut cu 1-0, ci cu 3-1. A fost o noapte grea pentru toți. Adevărul este că am mers pe gheață de când aveam 17 ani. S-a întâmplat la Juventus, PSG și acum se va întâmpla la Parma pentru că merg înainte și nu tuturor le place acest lucru. Adevărul este că nimic nu este scuzabil celor mai buni. Unii te așteaptă să greșești.
I se va întâmpla și lui Donnarumma. El trebuie să își păstreze calmul pentru că este puternic. Îi va merge bine la Paris Saint Germain, chiar grozav. Ne-am scris în timpul Campionatului European. Am vorbit despre PSG, dar și despre alte lucruri”, a declarat Buffon, citat de Football Italia.
Etichete: ac milan , psg , gianluigi donnarumma , gigio donnarumma
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...