FRF îl poate ”rata” și pe Ladislau Boloni! Ce club important din Europa îl vrea pe român
articol scris de Digi Sport01.01.2022, 09:36
Antrenorul român Ladislau Boloni (68 de ani) s-ar putea întoarce ca antrenor în Franța, după o pauză de 10 ani. Ultima dată, acesta a pregătit-o pe RC Lens.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Conform Sport.ro, tehnicianul născut la Târgu Mureș se află pe lista scurtă a posibililor antrenori ai lui AS Monaco, după ce croatul Niko Kovac a fost demis. Dacă ar semna cu fostul club al lui Kylian Mbappe, Boloni s-ar întoarce la clubul pe care l-a antrenat în urmă cu 15 ani.
Ladislau Boloni, aproape de revenirea la AS Monaco!
Patronul celor de la AS Monaco, rusul Dmitry Rybolovlev este fan al lui Ladislau Boloni și ar fi încercat în trecut să-l aducă pe român la o altă echipă deținută de el, în Belgia, la Cercle Brugge. Acest lucru se întâmpla în fara lui 2020, dar atunci Boloni a semnat cu Gent. Din păcate pentru el, a fost demis după doar trei partide.
Ladislau Boloni are concurență pentru postul de la AS Monaco. Presa internațională vehiculează și alte nume interesante în această cursă: Philippe Clement de la Club Brugge, Jesse March - eliberat din funcție de la Leipzig curând sau Paulo Fonseca - liber de contract încă de vara trecută, după experiența de la AS Roma, notează francezii de la L'Equipe.
În cariera sa, Ladislau Boloni a antrenat de patru ori în Franța: 1994-2000 pe Nancy, 2003-2006 pe Rennes, iulie-octombrie 2011 pe AS Monaco și ianuarie-mai 2011 pe Lens.
A reușit să o promoveze pe Nancy în Ligue 1, iar cu Rennes a reușit cea mai bună performanță din istoria clubului - locul 4 în Ligue 1. Experianța de AS Monaco a fost un eșec total. Boloni a lăsat echipa pe locul 19 din 20, în momentul demiterii. De asemenea, nu s-a descurcat foarte bine nici la Lens. Acesta a fost adus în retur pentru a salva echipa de la retrogradare, dar acest lucru nu s-a întâmplat.
Ladislau Boloni se află și-n cursa pentru postul de selecționer al României. Experimentatul antrenor s-a întâlnit, zilele trecute, cu președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, și cu directorul Comisie Tehnice a FRF, Mihai Stoichiță, pentru a pune la punct o eventuală colaborare.
Din câte se pare, Boloni i-a pus ”în așteptare” pe oficialii FRF, deoarece ar mai fi avut încă ceva de rezolvat. Acest lucru ar fi, conform sursei citate, o discuție de preluare a echipei AS Monaco.
În momentul de față, după 19 etape, AS Monaco se află pe locul 6, cu 29 de puncte, la patru în spatele locului doi, ocupat de Nice.
Etichete: nationala romaniei , as monaco , ladislau boloni , niko kovac
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...