Fosta echipă a lui Keșeru, retrogradată în liga secundă, deși a terminat pe locul 12!
30.06.2015, 22:31Direcția națională a controlului de gestiune (DNCG) a decis retrogradarea în liga a doua din Franța a celor de la SC Bastia, din cauza garanțiilor financiare insuficiente, potrivit cotidianului L'Equipe.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
"Garanțiile financiare ale clubului SC Bastia sînt insuficiente și din această cauză nu va putea evolua în prima ligă în sezonul viitor", se arată într-un comunicat al DNCG.
Oficialii grupării SC Bastia au anunțat că vor face apel la această decizie. Bastia, care a terminat pe locul 12 în sezonul trecut din Ligue 1, este fosta echipă a lui Claudiu Keșeru.
Imediat după anunțarea măsurii, Bastia a făcut primul gest în tentativa de a face rost de bani. Echipa corsicană l-a vândut pe mijlocașul algerian Ryad Boudebouz, în vârstă de 25 de ani, la Montpellier. Algerianul, unul din oamenii de bază ai Bastiei în sezonul trecut, era curtat de Montpellier de multă vreme, dar corsicanii l-au declarat netransferabil.
Acum, după decizia DNCG, l-au vândut rapid, pe 1,7 milioane de euro. Pentru a avea șanse la apel, Bastia trebuie să demonstreze că are suficienți bani pentru a-și permite cheltuielile unui sezon în Ligue 1.
Bastia ar fi trebuit să joace în prima etapă din Ligue 1, pe 7 august, contra lui Rennes, pe teren propriu. Ligue 1 este ÎN DIRECT și ÎN EXCLUSIVITATE la Digi Sport.
Etichete: ligue 1 , apel , ligue 2 , keseru , bastia , financiar , boudebouz , retrogradata , garantii financiare
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...