După 8 ani, PSG i-a arătat uşa, dar Leonardo a luat tot un fundaş "bătrân". "Nu înţeleg transferul lui Sergio Ramos"
articol scris de Digi Sport28.08.2021, 12:51
Thiago Silva (36 de ani) a jucat 8 ani la PSG, unde a fost unul dintre cei mai importanţi fotbalişti. De altfel, în foarte multe dintre cele 315 meciuri el a purtat banderola de căpitan şi echipa a câştigat 25 de trofee!
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Dar asta nu l-a determinat pe directorul sportiv Leonardo să-i ofere un nou contract brazilianului, pe motiv că la 35 de ani este cam bătrân, iar despărţirea a fost inevitabilă. Dar la un an distanţă, PSG l-a luat pe Sergio Ramos (35 de ani), care este de aceeaşi vârstă cu Silva.
Thiago Silva nu a mai fost dorit de PSG, dar după un an l-a luat pe Sergio Ramos, care are 35 de ani
Trecând peste faptul că Thiago Silva a cucerit apoi Liga Campionilor cu Chelsea şi nu poate fi decât fericit cu o asemenea performanţă, brazilianul s-a arătat mâhnit în mai multe rânduri de tratamentul la care a fost supus de clubul francez.
"Nu înţeleg transferul lui Ramos. Mă întristează", a afirmat Silva, într-un interviu pentru ESPN, citat de AS.com. "M-am gândit foarte mult la tot ce s-a întâmplat. Nu am nimic cu Sergio Ramos, dar i-au oferit un contract pe doi ani când are aceeaşi vârstă pe care o aveam eu anul trecut.
N-am primit nicio ofertă (n.r. de la PSG, în 2020). Parcă n-am făcut nimic pentru club. Mulţi suporteri au crezut că voiam să câştig la fel. Nu are nicio legătură cu Chelsea. Salariul meu ... Iau mai puţin de jumătate", a completat Thiago Silva.
"Nu au fost opt zile sau opt luni. Au fost opt ani de victorii şi muncă", a mai spus
Ce a câştigat Thiago Silva cu PSG
- 7 titluri de campion în Franţa
- 6 Cupe ale Ligii Franţei
- 5 Cupe ale Franţei
- 7 Supercupe ale Franţei
- 315 meciuri, 17 goluri şi 5 pase de gol are Silva pentru PSG
Etichete: thiago silva , sergio ramos , transfer ramos
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...