De ce vrea neapărat Mourinho să joace cu PSG finala UCL: "I-am refuzat de două ori!"
12.10.2014, 19:47În permanență unul dintre cei mai curtați antrenori din lume, Jose Mourinho (51 de ani) a avut oferte și de la PSG, dar a refuzat invitația lui Leonardo de fiecare dată.
Serie A: Parma - Monza, sâmbătă, 16:00, DGS 1
Serie A: Empoli - Genoa, sâmbătă, 16:00, DGS 4
Acum, The Special One ar dori să se întâlnească în finala UEFA Champions League cu gruparea franceză pe care a eliminat-o din competiție sezonul trecut, după 2-0 (VIDEO) pe Stamford Bridge și 1-3 pe Parc des Princes (VIDEO).
Din spusele lui Mourinho, directorul sportiv al lui PSG, Leonardo, l-a abordat de două ori, dar de fiecare dată portughezul a refuzat să vină la Paris. "Am fost prima alegere a lui Leonardo, atunci când a fost nevoie de un antrenor. Am refuzat PSG-ul de două ori", a declarat Mourinho pentru Telefoot, vorbind despre negocierile purtate în urmă cu un an.
În cele din urmă, la echipa pariziană a venit Laurent Blanc, care a cucerit titlul în Ligue 1. Mourinho l-a felicitat pe Blanc pentru rezultatele de la PSG și consideră că francezul este soluția optimă pentru banca echipei: "PSG poate câștiga UEFA Champions League, ar fi fantastic să jucăm o finală cu ei. PSG este pe mâini bune, Blanc este un manager foate bun".
Întrebat dacă ar fi dispus să preia naționala Portugaliei, care se află într-un moment foarte greu, Mourinho a replicat: "Asta așteaptă toată țara. Dar sunt abia la jumătatea carierei, mai am cel puțin 15 ani de antrenat la nivel înalt!"
În etapa a treia a grupelor UCL, PSG va juca pe terenul lui APOEL Nicosia, marți, 21 octombrie, în vreme ce Chelsea va da piept acasă cu Maribor, în aceeași zi, de la ora 21:45. Fazele VIDEO vor fi pe www.digisport.ro și pe m.digisport.ro.
Etichete: jose mourinho , psg , laurent blanc , mourinho psg , psg mourinho , blanc
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un accident extrem de grav a avut loc, joi, pe șoșeaua cunoscută drept „Drumul morții”, pe DN2, la...