Video De ce mereu el? Statistica incredibilă a lui Mario Balotelli la Nice
22.12.2016, 10:45Nice a încheiat anul pe primul loc în Ligue 1, după remiza de pe terenul lui Bordeaux, scor 0-0, în finalul căruia Mario Balotelli a fost eliminat. Italianul a confirmat, astfel, că, într-un mod sau altul, este mereu protagonist în tricoul echipei din sudul Franţei.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
În cele 14 apariţii în tricoul lui Nice, în toate competiţiile, Balo ori a înscris, ori a primit cartonaşul galben, ori a fost eliminat. "Apogeul" a fost atins pe 2 octombrie, în meciul cu Lorient, în care a marcat golul victoriei cu 2-1 în minutul 86, pentru ca apoi să ia "roşu", în prelungiri, după ce a fost avertizat de două ori.
În total, fostul jucător de la Inter, Manchester City, Milan şi Liverpool termină prima jumătate de sezon la Nice cu 10 goluri marcate, 9 cartonaşe galbene şi două roşii.
În partida cu Bordeaux, până să fie eliminat, Balotelli a ieşit în evidenţă în prima repriză, printr-un şut puternic de la distanţă. Însă cea mai mare ocazie a echipei lui Lucien Favre i-a aparţinut lui Plea, care a scăpat singur cu portarul, dar a tras pe lângă.
În minutul 54, Bordeaux a avut o bară, la mingea trimisă cu călcâiul de Rolan, pentru ca Balotelli să rateze o nouă ocazie, înainte de a fi eliminat în primul minut al prelungirilor, pentru un fault urât.
Tot în prelungiri, Belhanda a văzut şi el "roşu" direct.
VIDEO: Rezumat Bordeaux - Nice 0-0
ECHIPELE
Bordeaux: Prior - Gajic, Lewczuk, Sertic, Pellenard - Toulalan, Vada, Plasil - Malcom (Kamano 81), Laborde, Rolan
Antrenor: J. Gourvennec
Nice: Cardinale (Benitez 56) - Souquet, Le Marchand, Sarr, Burner - Koziello, Cyprien, Seri - Plea, Balotelli, Belhanda
Antrenor: L. Favre
Etichete: video , mario balotelli , ligue 1 , bordeaux , nice
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...