News Alert Comunicatul OFICIAL al lui Kylian Mbappe, după ce mailul trimis șefilor lui PSG a ajuns în presă
articol scris de Digi Sport13.06.2023, 15:22
Kylian Mbappe a anunţat, într-un comunicat transmis agenţiei France Presse că nu a discutat niciodată despre o prelungire de contract cu PSG după anul 2024.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Kylian Mbappe: "Nu am discutat niciodată despre prelungirea contractului cu PSG"
Demersul atacantului vine la o zi după ce a anunţat gruparea pariziană că nu va activa clauza care îi permite prelungirea contractului său cu un an suplimentar, până în 2025.
"Conducerea clubului responsabilă cu prelungirea contractului, semnat în urmă cu un an, a fost informată încă de pe data de 15 iulie 2022 despre decizia jucătorului de a nu prelungi după 2024, iar scrisoarea a avut drept singur obiectiv să confirme ceea ce a fost precizat verbal în prealabil", se arată într-un comunicat transmis de Kylian Mbappe.
"Kylian Mbappe şi anturajul său afirmă că nu au discutat niciodată cu clubul despre acest lucru anul acesta, iar o eventuală nouă prelungire nu a fost, în consecinţă, evocată", mai adaugă comunicatul.
"După ce a afirmat public în ultimele săptămâni că va fi parizian în sezonul viitor, Kylian Mbappe nu a cerut plecarea sa în această vară, ci doar a confirmat clubului nu va activa clauza pentru un an suplimentar", au mai transmis Mbappe şi anturajul său.
În final, ei "regretă că primirea acestui mail a fost difuzat presei şi că aceste rânduri au fost făcute publice cu singurul scop de a le afecta imaginea şi buna desfăşurare a discuţiilor cu clubul".
Kylian Mbappe le-a comunicat șefilor lui PSG decizia sa
Starul fotbalului francez Kylian Mbappe a anunţat actualul său club, PSG, că nu va activa clauza care îi permite prelungirea contractului său cu un an suplimentar, până în 2025, conform unei surse citată de AFP.
Mbappe şi-a făcut cunoscută decizia luni, printr-un email transmis clubului parizian, a precizat sursa respectivă, apropiată de negocierile dintre cele două părţi, confirmând o informaţie difuzată anterior de cotidianul L'Equipe.
Data limită până la care atacantul francez poate face alegerea sa este 31 iulie 2023.
PSG nu doreşte ca însă Mbappe să plece ca jucător liber în 2024, ceea ce deschide calea unui transfer al căpitanului Les Bleus în această vară, în cazul unui eşec al negocierilor, până la 31 iulie, conform aceleiaşi surse.
Etichete: real madrid , contract , psg , kylian mbappe
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...