Colegul lui Neymar de la PSG, surprins că brazilianul nu a câștigat Balonul de Aur: ”E în primii cinci din lume”
articol scris de Digi Sport27.06.2022, 10:29
Neymar (30 de ani) era văzut la vârsta de 18 ani, pe vremea când evolua la Santos în Brazilia, drept jucătorul care se va lupta pentru Balonul de Aur cu Messi (35 de ani) și Cristiano Ronaldo (37 de ani).
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Brazilianul, într-adevăr, a fost mereu printre cei nominalizați la câștigarea celui mai râvnit trofeu de către fotbaliști, însă niciodată nu l-a câștigat și este greu de crezut că acest lucru se va mai întâmpla în perioada următoare, având în vedere evoluțiile lui Neymar din ultimele sezoane de la PSG.
Ander Herrera, surprins că Neymar nu a cucerit Balonul de Aur
Ander Herrera (32 de ani), colegul lui Neymar de la PSG, spune că se aștepta ca brazilianul să aibă deja în palmares un Balon de Aur, pentru că îl vede în continuare ca pe un jucător de top.
”Sunt foarte prietenos cu el. Este un coechipier grozav și, ca fotbalist, se află în primii cinci din lume.
Am crezut că va avea deja un Balon de Aur (n.r. în prezent), dar nu îl exclud încă. Este o bucurie să fii coleg cu el”, a spus Andr Herrera, despre Neymar, potrivit AS.
În acest an, marele favorit la câștigarea Balonului de Aur este Karim Benzema (34 de ani), atacantul celor de la Real Madrid, care a cucerit a cincea Ligă a Campionilor din carieră cu trupa blanco.
Neymar a început discuțiile cu Juventus
PSG caută să scape de Neymar vara aceasta, deși brazilianul și-ar fi dorit să rămână pe Parc des Princes.
Conform Sports Mole, Juventus este interesată să îl aducă pe Neymar în campionatul Italiei. Inițial, atacantul nu-și dorea sub nicio formă să plece de la PSG, însă pare că a înțeles, în cele din urmă, că nu mai are viitor la Paris.
Astfel, Neymar a început discuțiile cu Juventus prin reprezentanții săi. Cel care îi este impresar este chiar tatăl său, Neymar Santos Sr. (57 de ani).
Rămâne de văzut și dacă "Bătrâna Doamnă" va avea bani pentru Neymar. Brazilianul este cel mai scump fotbalist din istorie, după ce PSG i-a achitat clauza de reziliere în valoare de 222 de milioane de euro, pe vremea când juca la Barcelona.
- Neymar mai are contract cu PSG până în vara lui 2025.
Neymar se umple de bani dacă pleacă de la PSG
Cu un viitor incert în momentul de față la Paris, Neymar poate obține o sumă uriașă dacă pleacă de pe Parc des Princes.
L'Equipe a anunțat că starul brazilian ar urma să încaseze nu mai puțin de 130 de milioane de euro, bani care reprezintă echivalentul ultimilor ani de contract cu parizienii.
Etichete: juventus , barcelona , psg , neymar , balonul de aur , ander herrera
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...