Claudiu Keșeru, adversar cu Messi? Echipa care i-a luat fața Rapidului în cursa pentru atacantul român
articol scris de Digi Sport12.08.2021, 22:48
Rapid vrea să dea o nouă lovitură - îl dorește pe Claudiu Keșeru, un golgeter care și-a demonstrat eficacitatea pe la majoritatea echipelor la care a evoluat.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Însă misiunea lui Daniel Niculae se anunță mult mai dificilă decât în cazul altui jucător adus de la Ludogorets, Dragoș Grigore.
Nu pentru că Claudiu Keșeru a îmbrăcat tricoul rivalei FCSB, ci pentru că atacantul este dorit de una din fostele sale echipe.
Este vorba de Nantes, formația la care s-a lansat și pentru care a jucat nu mai puțin de 8 sezoane, dezvăluie cei de la sportal.bg.
Claudiu Keșeru ar putea fi adversar cu Messi în Ligue 1
Gruparea franceză s-a salvat in extremis de la retrogradare în ediția trecută din Ligue 1, după un baraj cu Toulouse.
Nu are bani, de aceea caută variante ieftine pentru ofensivă, iar Claudiu Keseru a intrat în atenția ”canarilor”.
Iar bulgarii nu au pretenții și au dat de înțeles că i-ar da voie să plece și liber după ce în cei 6 ani petrecuți la Razgrad, Keșeru este cel mai bun marcator din istoria lui Ludogoreț, cu 139 de reușite.
Însă atacantul de 34 de ani nu mai figurează în planurile antrenorului Valdas Dambrauskas și a fost trimis la echipa a doua a lui Ludogorets, unde a marcat deja 3 goluri în 2 apariții.
Dacă va ajunge la Nantes, Claudiu Keșeru ar putea fi adversar cu ”dream team-ul” de la PSG - primul meci cu trupa lui Messi, Neymar, Mbappe și Sergio Ramos este pe 21 noiembrie pe Parc des Princes.
Etichete: daniel niculae , claudiu keseru , claudiu keseru ludogorets , claudiu keseru rapid
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...