Ce le-a transmis Sergio Ramos francezilor, după ce conducerea lui PSG ar fi decis să scape de el în vară
articol scris de Digi Sport27.04.2022, 12:34
Sergio Ramos (36 de ani) a început să lege meciuri întregi în tricoul lui PSG, însă gruparea pariziană ar fi decis deja să renunțe la serviciile sale.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Fundașul are un salariu uriaș, pe care conducerea clubului nu mai este dispusă să îl suporte, având în vedere incertitudinea legată de minutele pe care le poate juca într-un sezon.
Sergio Ramos, hotărât să rămână la PSG
În ciuda acestui fapt, fostul căpitan al lui Real Madrid este determinat să continue pe Parc des Princes. În cadrul unui interviu acordat recent pentru PSG TV, Ramos a transmis că vrea să arate că încă mai poate juca la cel mai înalt nivel în tricoul noii sale echipe.
"La început mi-a fost greu să mă adaptez, am venit aici după mulți ani petrecuți la alt club, unde aveam totul sub control: vestiarul, casa, școala copiilor.
Nu a fost ușor să mă mut într-un oraș atât de spectaculos precum este Parisul, mi-a fost greu să găsesc o casă. Dar m-am adaptat ușor la echipă, pentru că am găsit jucători alături de care am mai jucat înainte.
În final, nu am petrecut decât câteva ore în tricoul lui PSG la un nivel fizic optim. Vreau să arăt tot fotbalul pe care încă îl mai pot juca alături de echipa mea nouă", a declarat Ramos, conform Marca.
- Doar 10 meciuri a jucat Sergio Ramos pentru PSG în acest sezon. Contractul său expiră la finalul sezonului următor.
Sergio Ramos, criticat dur pentru că vrea să continue la PSG: ”Taci și fă-ți treaba pe teren!”
Jerome Rothen l-a criticat dur pe Sergio Ramos pentru că fundașul spune că vrea să rămână la PSG, deși nu a demonstrat foarte multe lucruri în acest sezon.
Fostul jucător al parizienilor spune că este normal ca Ramos să își dorească să rămână pentru că încasează un salariu uriaș, chiar dacă prestațiile sale au fost puține și destul de modeste.
”Înaintea meciului, Sergio Ramos ne spune că el vrea să stea la PSG. Nu mă surprinde că el vrea să stea, doar câștigă mai multe de un milion de euro pe lună.
Bine, a câștigat tot ce se putea câștiga, dar dacă vrei să stai la PSG, taci din gură și fă-ți treaba pe teren”, a transmis Jerome Rothen la emisiunea Rothen S’Enflamme.
Etichete: psg , sergio ramos
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...