Video Campioana Lille, umilită de fostul antrenor! Christophe Galtier, show alături de Nice în Ligue 1
articol scris de Digi Sport14.08.2021, 20:57
Lille, campioana Franței, a suferit un eșec usturător în etapa a doua din Ligue 1, pe teren propriu, contra lui Nice, scor 0-4.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Campioana Lille, umilită de fostul antrenor! Christophe Galtier, show alături de Nice în Ligue 1
Christophe Galtier (54 de ani), antrenorul alături de care Lille a reușit să facă surpriza și să cucerească titlul în sezonul trecut, în dauna lui PSG, a plecat în această vară la Nice și i-a administrat o corecție fostei sale echipe.
Nice a deschis scorul după doar 55 de secunde, prin Kasper Dolberg, după un asediu la poarta lui Lille. În minutul 5, oaspeții au dus scorul la 2-0, în urma unui șut excelent expediat de algerianul Hicham Boudaoui, de la marginea careului. Scorul pauzei a fost stabilit în minutul 45+4 de tânărul atacant Amine Gouiri, care a transformat un penalty.
Campioana nu a avut mai mult noroc nici după pauză. Kasper Dolberg a reușit dubla cu o lovitură de cap, după un corner, stabilind astfel scorul final: Lille - Nice 0-4.
Deși a început sezonul cu dreptul și a câștiga Supercupa Franței în fața lui PSG, scor 1-0, Lille are un start dezamăgitor în Ligue 1. Campioana are un singur punct și golaveraj 3-7 în urma duelurilor cu Metz (3-3) și Nice (0-4). În runda următoare, Lille va juca pe terenul lui St. Etienne.
De partea cealaltă, Nice ocupă, temporar, primul loc, cu patru puncte în două runde, iar în runda următoare echipa lui Cristophe Galtier va primi vizita lui Olympique Marseille.
VIDEO Rezumatul meciului Lille - Nice 0-4
Etichete: ligue 1 , lille , nice , christophe galtier
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Primele rezultate parțiale ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de scrutin, au...