Buffon a răspuns ofertei primite de la PSG! Anunțul emoționant făcut de legendarul portar italian
05.06.2019, 19:03Gianluigi Buffon nu va mai continua la PSG. Legendarul portar a făcut anunțul pe pagina sa de Facebook. Ajuns la 41 de ani, italianul susține că parizienii i-au propus prelungirea contractului, însă a luat decizia să plece.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Fostul campion mondial cu naționala Italiei a semnat, în vara lui 2018, un contract pe un an cu campioana Franţei, cu opţiune de prelungire pentru un sezon.
"Ernest Hemingway a scris că sunt doar două locuri în lume unde poți trăi fericit: acasă și la Paris. De acum înainte, acesta va fi și cazul meu. Parisul, în felul său, îl voi simți un pic ca acasă pentru totdeauna. Mulțumesc pentru tot ceea ce am trăit. Mulțumesc pentru primirea pe care mi-ați făcut-o, pentru emoțiile și eforturile prin care am trecut împreună. Cot la cot. Antrenament, echipă și parteneri. În urmă cu 12 luni, am aterizat aici plin de entuziasm, am fost primit de acești fani incredibil de calzi. A fost într-adevăr emoționant. Vă mulțumesc din nou din toată inima.
Voi face următorii pași câștigat și satisfăcut de această experiență care mi-a permis să cresc și să mă perfecționez. Astăzi este finalul aventurii mele în străinătate. PSG mi-a oferit prelungirea, dar am simțit că cel mai corect este să refuz, pentru că vreau să continui cu provocările mele personale și profesionale. Aș vrea să-i mulțumesc președintelui Nasser, întregului club și tuturor colegilor pentru cadoul pe care mi l-au făcut: un număr de zile în care m-am simțit tânăr și fericit. Vă doresc tot binele și sunt sigur că uniți veți scrie următoarele pagini ale unei istorii minunate. Hai, Paris! Mulțumec și succes tuturor!", a fost postarea lui Buffon.
Gianluigi Buffon a apărat în 21 de meciuri pentru PSG
Antrenorul parizienilor, Thomas Tuchel, a anunţat că va pune capăt, din sezonul viitor, politicii de rotaţie a portarilor. În actuala stagiune, Alphonse Areola (20 meciuri în Ligue 1 şi trei în Liga Campionilor) şi Buffon (16 meciuri în Ligue 1 şi cinci în Liga Campionilor) şi-au împărţit apariţiile între buturile PSG.
Pentru că Gianluigi Buffon nu-şi va prelungi contractul, PSG va aduce în locul său un alt italian, Gianluigi Donnarumma, urmaşul său la naţională, a scris cotidianul La Repubblica.
Gianluigi Buffon a comis câteva greșeli mari în poarta lui PSG. Înainte de dubla confruntare cu Manchester United, din "optimile" Champions League, Buffon a primit "verde" din partea conducerii pentru a-și prelungi contractul, însă după ce parizienii au fost eliminați, nu mai era atât de sigură această variantă. La meciul din retur, Buffon a făcut o gafă mare, când a scăpat din mâini șutul lui Rashford și a primit gol.
Etichete: gianluigi buffon , buffon contract , buffon psg
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...