Ben Arfa trage ponoasele: s-a plâns că nu joacă iar PSG l-a pus pe liber. Destinația fotbalistului
07.07.2017, 11:35La doar un an după ce a semnat cu Paris Saint Germain, conducerea clubului l-a anunțat pe Hatem Ben Arfa că poate părăsi echipa. Decizia conducerii vine după ce mijlocașul de 30 de ani s-a plâns de puține minutele de joc acordate.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Ben Arfa, 30 de ani, s-a alăturat giganților francezi vara trecută, după un sezon remarcabil la Nice. Fosta vedetă a lui Olympique Lyon, Newcastle sau Marseille a fost titular de doar cinci ori în Ligue 1 sezonul trecut. A fost de altfel unul dintre cei mai puțin folosiți fotbaliști la PSG în toate competițiile, unde a strâns doar 1.136 de minute de joc. Ultima lui apariție a fost în partida cu US Avranches din cadrul sferturilor de finală ale Cupei Franței, în luna aprilie, atunci când a marcat o ”dublă” și a contribuit cu un assist. Acum el poate juca în altă parte, dat fiind faptul că reprezentanții clubului nu vor să se mai bazeze pe serviciile sale. De fotbalist sunt interesați cei de la Fenerbahce, AS Roma și AC Milan.
Antero Henrique, directorul sportiv al celor de la PSG și reprezentanții lui Ben Arfa s-au întâlnit în cursul zilei de joi și au vorbit pe seama viitorului fotbalistului. Mai apoi, oficialul clubului le-a transmis acestora că Ben Arfa trebuie să își găsească un nou angajament. Avocatul jucătorului, Jean-Jacques Bertrand, a declarat pentru L'Equipe că ”PSG ne-a făcut să înțelegem că Hatem Ben Arfa este liber să plece, dar și noi, la rândul nostru, ne-am asigurat că ei trebuie să creadă că nu va fi așa de simplu“. Francezul mai are un an rămas pe contractul său și ar putea face parte în continuare din lotul echipei în turneul de pregătire din Statele Unite ale Americii.
Fotbalistul i-a înfuriat pe șefii clubului când a postat prin intermediul unei rețele de socializare un videoclip în care protesta vehement minutele puține pe care Emery i le-a pus la dospiziție în partida cu Bordeaux. Ben Arfa a declarat la acel moment: ”Eu nu cer mult, nu cer să joc tot timpul sau un rol specific, vreau doar să îmi fie acordată o șansă. Sunt în imposibilitatea de a accepta situația pe care o traversez la PSG. Ar fi o nebunie să accept asta. Nu voi renunța. Până la sfârșitul sezonului voi încerca să forțez destinul meu“.
Emery era nemulţumit de felul în care Ben Arfa se antrena şi nu s-a ferit să-l critice pentru atitudinea care a lăsat de dorit în ultima perioadă. Potrivit francezilor de la L'Equipe, "principalul" sosit de la Sevilla în vară ar fi avut un conflict la un antrenament cu Hatem Ben Arfa, căruia i-ar fi transmis un mesaj clar: "Nu eşti Messi. Dacă ai fi nu ţi-aş zice nimic. Nu eşti capabil să câştigi un joc de unul singur".
Mijlocașul francez este dorit insistent de Fenerbahce. Dick Advocaat, antrenorul celor de la Fenerbahce, a încercat să-l achiziționeze pe Ben Arfa și în iarnă iar acum vrea să profite de situația în care se află acesta la vicecampioana Franței și să-l convingă să vină în Turcia.
În prezent Ben Arfa este cotat la 14 milioane de euro de către site-ul de specialitate transfermarkt.com.
32 de partide are Ben Arfa în tricoul lui PSG în acest sezon, în toate competițiile, reușind să înscrie patru goluri și șapte assist-uri
Etichete: psg , transfer , fenerbahce , roma , milan , ben arfa , 2017
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...