AS Monaco l-a convins pe Abidal. Fundaşul se întoarce la clubul la care s-a lansat
21.06.2013, 18:10Eric Abidal, care a debutat în fotbalul profesionist chiar la AS Monaco, unde a jucat în perioada 2000-2002, a ajuns la un acord cu gruparea monegască pentru un contract pe două sezoane.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Fundaşul francez de 33 de ani, care s-a despărţit în această vară cu lacrimi în ochi de Barcelona, a discutat vineri, 21 iunie, cu însuşi patronul clubului, rusul Dimitry Rybolovlev, despre înregimentarea sa la clubul promovat în acest sezon în Ligue 1.
Deşi iniţial Monaco îi oferea doar un contract pe un sezon, se pare că cele două părţi au ajuns la un acord pe două sezoane, potrivit reprezentantului lui Abidal, David Benditelli, care crede că cel mai târziu luni va fi semnat acordul.
După ce PSG, Olympique Lyon, Nisa şi chiar Bayern - prin vocea lui Pep Guardiola -, s-au interesat de serviciile fundaşului stânga, se pare că proiectul ambiţios al grupării din Monte Carlo l-a convins pe internaţionalul francez.
Monaco i-a transferat până acum pe Falcao, Moutinho, James Rodriguez, Ricardo Carvalho şi Nicolas Isimat-Mirin.
Etichete: barcelona , transfer , as monaco , eric abidal , acord , 33 de ani , dmitry rybolovlev , fundas francez , doua sezoane
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...