Argentinienii continuă să sară în apărarea lui Lionel Messi: "Francezii se pricep la parfumuri, nu la fotbal!"
articol scris de Digi Sport18.02.2022, 15:11
Lionel Messi (34 de ani) este supus din nou unui val de critici în Franța, după ce a făcut un meci slab pentru PSG în victoria de pe teren propriu contra lui Real Madrid, scor 1-0, din cadrul optimilor Champions League.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Atât publicații mari, cât și oameni de fotbal din Franța nu l-au menajat deloc pe argentinian și l-au acuzat că nu se implică suficient de mult în tricoul parizienilor. Sergio Aguero (33 de ani) s-a supărat pe francezi pentru ce au scris sau spus despre prietenul său, iar acum a venit rândul altui conațional să îi ia apărarea.
Argentinienii continuă să sară în apărarea lui Lionel Messi: "Francezii se pricep la parfumuri, nu la fotbal!"
Într-un interviu pentru ESPN Argentina, Nestor Gorosito (57 de ani) a fost întrebat ce părere are despre criticile dure pe care Messi le-a primit recent în Franța. Actualul antrenor al Gimnasiei a oferit o replică fără menajamente.
"Francezii se pricep la parfumuri, nu la fotbal", a răspuns sec tehnicianul, conform TyC Sports.
- Nelson Gorosito a reprezentat de 12 ori selecționata Argentinei ca jucător.
Lionel Messi, cerut rezervă la PSG odată cu revenirea lui Neymar în primul 11
Chiar dacă își cunoștea bine adversarii, argentinianul a făcut un joc modest cu Real Madrid și a primit note mici din partea publicațiilor franceze. Tot în Franța, Messi a fost criticat din nou de Jerome Rothen (43 de ani), personaj care nu ratează nicio ocazie de a-l critica pe sud-american atunci când joacă sub așteptări.
Fostul fotbalist al lui PSG a vorbit nu doar de jocul lui Messi, ci și de atitudinea acestuia. Rothen l-a acuzat pe "Purice" că nu mai face același efort ca în tricoul Barcelonei.
În plus, Rothen a cerut ca Messi să fie rezervă odată cu revenirea lui Neymar printre titulari. La meciul cu Real Madrid, parizienii au folosit tripla Di Maria - Messi - Mbappe, deoarece brazilianul nu era refăcut complet.
Dar, la meciul următor al lui PSG, probabil Neymar îi va lua locul lui Di Maria în atac, deși Rothen sugerează ca Messi să fie cel care iese din primul 11.
"Lionel Messi la PSG e departe de a fi un succes. Nu este o idee bună. Probabil este cel mai bun jucător din toate generațiile pe care le-a avut fotbalul. Dar sunt obosit să aud oameni care spun că nu putem să-l criticăm pe Messi.
Dacă nu s-ar fi câștigat meciul, ar fi fost o frustrare uriașă, deoarece Messi a ratat un penalty. Pentru un jucător precum Messi, la statutul pe care îl are, e tragic să ratezi un penalty. Asta e realitatea, chiar dacă i se poate întâmpla oricum.
Dar el, dacă luăm în calcul și ce a adus în jocul lui PSG în ultimele 7 luni, n-avea niciun drept să rateze. Dacă se întâmplă, ghinionul lui, suntem aici să îl criticăm. E vorba și de atitudinea lui.
Când tipul ratează o pasă, un dribling, un penalty, un corner, se uită la ghete și niciodată nu dă vina pe el. Messi trebuie să facă efort, să intre în careu, să fie la fel de important ca la Barcelona.
În meciul cu Real Madrid, n-a făcut-o. Când Neymar se întoarce, nu vreau ca Di Maria să plătească pentru revenirea lui și tot Messi să fie titular", a declarat Rothen, conform PSG Talk.
Etichete: leo messi , messi , psg , argentina , lionel messi , nestor gorosito
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...