”Ar trebui să-i fie reziliat contractul” Metz e la un pas de Ligue 2, iar Ladislau Boloni și-a făcut ”praf” jucătorii
articol scris de Digi Sport31.05.2024, 20:25
Metz a fost învinsă de Saint-Etienne, scor 1-2, în cadrul barajului de menținere/promovare în Ligue 1.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Totuși, echipa lui Ladislau Boloni (71 de ani) are șansa a doua în returul programat acasă pe 2 iunie.
Ladislau Boloni: ”Ar trebui să-i fie reziliat contractul”
La finalul partidei, tehnicianul român nu s-a abținut și și-a criticat dur elevii, mai ales pe Matthieu Udol (28 de ani), căpitanul echipei.
De furia lui Boloni nu a scăpat nici Alexandre Oukidja (35 de ani), goalkeeper-ul care a greșit la golul al doilea al celor de la Saint-Etienne.
”Matthieu Udol a vorbit despre lipsa de dorință? Dacă nu a avut chef de joc, dacă a spus asta, este o greșeală profesională și ar trebui să-i fie reziliat contractul. Sunt prostii, lăsați-mă în pace, nu vreau să aud asta, fie că e Udol, Boloni sau altcineva, sunt greșeli de comunicare. Cum e posibil să spui că cuiva nu i-a păsat? Nu vreau să aud asta, nu e posibil, gata, altă temă acum.
A fost un meci în care am jucat la 70% din potențialul nostru, am văzut lucruri bune, greșeli, am primit un al doilea gol din cauza unei greșeli a lui Oukidja (n.r. - portarul lui Metz) și Udol, chiar cei doi care vorbesc cu voi acum, deci a fost un meci de fotbal cu presiune, dar toată lumea trebuie să fie capabilă să gestioneze un astfel de moment”, a spus Boloni, citat de Bein Sports.
Video cu rezumatul partidei Saint-Etienne - Metz 2-1
Adrian Ursea: ”Ar trebui să-i facem o statuie lui Loți!”
Chiar înainte de baraj, Adrian Ursea (56 de ani) nu s-a ferit de cuvinte și a vorbit la superlativ despre ce a reușit Ladislau Boloni la Metz.
Antrenorul celor de la Etoile Carouge, formație pe care a promovat-o în a doua divizie a Elveției, a ținut să transmită că ”Loți” merită o statuie pentru tot ce a realizat.
”Ce a făcut Loți acolo e enorm. Doar că i-a promovat sezonul trecut e un succes. Nici nu ne dăm seama la ce nivel e Boloni. Să obții o salvare de la retrogradare în Franța e ca și cum ai prinde un loc de cupă europeană în România. Ar trebui să-i facem o statuie lui Loți! Îi urez tot binele din lume. Nu am apucat să vorbim aproape deloc, fiindcă știu ce înseamnă să fii conectat la competiție. Fiecare secundă e prețioasă și nu-ți permiți să irosești timp”, a spus Adrian Ursea, potrivit sportpesurse.ro.
- Adrian Ursea a fost dorit ca secund la naționala României de către Ladislau Boloni, dar actualul antrenor al lui Metz nu a ajuns la un acord cu Federația pentru preluarea postului de selecționer.
Etichete:
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...