Antrenorul dorit de PSG nu este lăsat de club să plece: ”Le spun că mai are contract cu noi”
articol scris de Digi Sport21.04.2023, 23:09
Christpohe Galtier (56 de ani) mai are contract cu PSG până în iunie 2024, însă Al-Khelaifi ar vrea să-l demită în această vară, chiar dacă va trebui să-i achite compensații financiare.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Adus la începutul acestui an, tehnicianul francez nu mai este dorit de către oficialii parizienilor, motiv pentru care aceștia au început deja căutările pentru a găsi un înlocuitor.
Bologna nu se gândește să îl lase pe Motta la PSG
Una dintre principalele ține ale parizienilor este Thiago Motta (40 de ani), fostul jucător de baza al echipei.
Retras din activitate în 2018, chiar de la PSG, italianul este în acest moment tehnicianul celor de la Bologna și se află alături de aceștia la doar 5 puncte de accederea în competițiile europene, cu doar 8 etape înainte de finalul campionatului.
Marco Di Vaio, directorul sportiv al celor de la Bologna, a vorbit despre posibila plecarea a lui Thiago Motta la PSG. Oficialul grupării italiene a dat de înțeles că tehnicianul va rămâne, mai ales că acesta mai are contract până în vara anului 2024.
„Motta trăiește cu ideea de a se îmbunătăți mereu, îl privește pe el, dar și pe toți cei care lucrează cu el. Thiago i-a convins pe toată lumea. Are un nou mod de a comunica, știe să intre în capul jucătorilor și este credibil și umil.
Le spun (n.r. celor de la PSG) că Motta mai are contract un an cu noi și vrem să o construim ceva important împreună cu el. (Referitor la o prelungire a contractului) Cred, la fel ca el și clubul, că ideea actuală este să așteptăm și să vedem cum se va încheia sezonul. Avem provocări mari”, a spus Di Vaio, citat de FootMercato.
Thiago Motta a jucat 6 ani și jumătate la PSG
Thiago Motta (40 de ani) antrenează Bologna din septembrie 2022, după decesul antrenorului Sinisa Mihajlovic și are contract până în iunie 2024.
Motta a fost unul dinte jucătorii reprezentativi ai lui PSG. Italianul născut în Brazilia a jucat la parizieni din ianuarie 2012 până în iulie 2018, când s-a retras din activitate.
La PSG, Motta a jucat în 231 de meciuri oficiale, a marcat 12 goluri și a dat 18 pase decisive.
Ca antrenor, fostul mijlocaș central și-a început cariera chiar la PSG Under 19, după care a ajuns în Serie A, la Genoa, Spezia și Bologna.
Etichete: psg , thiago motta , galtier , bolgna
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...