Video&Foto Angel Di Maria, despărțire în lacrimi de PSG. Argentinianul a marcat în meciul cu Metz
articol scris de Digi Sport22.05.2022, 08:29
Mijlocașul argentinian Angel Di Maria (34 de ani) a jucat ultimul meci în tricoul echipei Paris Saint-Germain, în victoria de pe teren propriu cu Metz, scor 5-0, în ultima etapă din Ligue 1.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Angel Di Maria joacă din 2015 pentru PSG
Pe “Parc des Princes”, Di Maria s-a despărțit cu mari emoții de fanii parizieni. Argentinianul a reușit un gol și o pasă decisivă.
În minutul 25, Angel Di Maria i-a pasat ideal lui Kylian Mbappe, care a deschis scorul.
Angel Di Maria a stabilit scorul final, 5-0, grație reușitei din minutul 67.
În sezonul 2021-2022, Angel Di Maria a reușit 5 goluri și 9 pase decisive în 31 de meciuri pentru PSG.
Galerie Foto
Angel Di Maria se desparte de PSG după șapte ani, perioadă în care a câștigat cinci titluri în Ligue 1, patru Cupe ale Franței, patru Cupe ale Ligii Franței și cinci Supercupe ale Franței.
Argentinianul a strâns 295 de meciuri, 92 de goluri și 112 pase decisive la PSG.
La finalul partidei, mijlocașul argentinian și-a salutat fanii și le-a mulțumit în stilul caracteristic, formând o inimă cu mâinile. Angel Di Maria a fost alături de soție și de cei doi copii ai săi.
Angel Di Maria ar urma să joace din sezonul viitor la Juventus, club cu care deja ar fi ajuns la un acord, conform italienilor de la Gazzetta dello Sport.
Angel Di Maria ar urma să semneze un contract valabil două stagiuni cu Juventus și să câștige anual 7.5 milioane de euro.
Etichete: ligue 1 , psg , angel di maria , metz , angel di maria psg
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...