Al-Hilal a pus pe masă 300 de milioane € pentru Kylian Mbappe. PSG a spus "DA"
articol scris de Digi Sport25.07.2023, 11:37
PSG a autorizat echipa Al-Hilal să discute cu Kylian Mbappe în vederea unui transfer la gruparea saudită, dispusă să plătească 300 de milioane de euro în schimbul superstarului fotbalului francez, a anunţat o sursă apropiată de aceste negocieri.
Premier League: Tottenham - Wolves, duminică, 17:00, DGS 1
Premier League: West Ham - Liverpool, duminică, 19:15, DGS 4
PSG a acceptat oferta lui Al-Hilal pentru Kylian Mbappe
"PSG a autorizat-o pe Al-Hilal să negocieze cu Kylian Mbappe, pe baza unui transfer de 300 de milioane de euro", a declarat sursa respectivă, citată de Agerpres.
PSG a primit o scrisoare de la clubul din Riyadh, cu o ofertă fermă şi o cerere de permisiune de a-i oferi un contract lui Mbappe.
Totuşi, un astfel de transfer s-ar putea face doar cu acordul jucătorului, care nu şi-a exprimat niciodată interesul pentru campionatul Arabiei Saudite, spre deosebire de ceea ce a spus în trecut despre o posibilă trecere la Real Madrid, club cu care a fost foarte aproape să semneze în urmă cu un an.
Potrivit aceleiaşi surse, multe cluburi europene s-au arătat interesate de Mbappe după ce PSG a anunţat că jucătorul nu va participa la turneul de pregătire din Asia alături de colegii săi de la PSG, deschizând calea unei vânzări a vedetei pariziene.
"Mai multe cluburi dau dovadă de creativitate şi oferă formule care includ un jucător de top în balanţă plus un transfer. Asta deschide piaţa pentru mai multe cluburi", a precizat această sursă.
Kylian Mbappe, OUT din lotul lui PSG
Mbappe (24 de ani) a refuzat să activeze opţiunea din contractul său cu PSG, care îi poate prelungi şederea pe Parc des Princes până în iunie 2025, lucru care i-a înfuriat pe oficiali clubului parizian.
Din acest motiv, căpitanul selecţionatei Franţei a fost lăsat în afara lotului deplasat de PSG în Asia şi a fost informat că are două variante: îşi prelungeşte contractul cu PSG scadent în 2024 sau, în caz contrar, trebuie să se transfere la o altă formaţie în această vară, pentru a nu pleca liber anul viitor.
Atacantul francez, campion mondial cu selecţionata ţării sale în 2018 şi finalist la Cupa Mondială 2022 din Qatar, a stârnit interesul mai multor cluburi de top în ultimele zile, printre acestea Chelsea Londra, Manchester United, Tottenham Hotspur şi FC Barcelona.
Conducătorii lui PSG îl suspectează însă pe Mbappe că s-ar fi înţeles deja cu Real Madrid în vederea unui transfer la clubul din capitala Spaniei, în vara anului 2024, când îi expiră actualul contract cu parizienii.
Mbappe, care a anunţat anterior că doreşte să îşi ducă până la capăt contractul cu PSG, se antrenează în prezent la centrul de pregătire al clubului parizian, alături de ceilalţi jucători lăsaţi în afara lotului pregătit de Luis Enrique.
Total neașteptat: ce a făcut Kylian Mbappe la prima apariție de după excluderea din lotul PSG-ului
Galerie Foto
La mai puțin de 24 de ore de la aflarea veștii că nu merge în cantonamentul asiatic, Kylian Mbappe s-a prezentat la baza lui PSG pentru un antrenament alături de ceilalți ”renegați”.
Deși se află într-un moment neplăcut, Kylian Mbappe a părut extrem de fericit la sosirea la bază. Cu un zâmbet larg pe față, francezul a coborât din mașină și s-a oprit pentru a face fotografii cu fanii care l-au așteptat și pentru a da autografe.
Francezul era într-o dispoziție foarte bună, a stat câteva minute alături de fani și unui susținător chiar i-a luat telefonul din mână pentru a se asigura că poza va ieși bine, după cum se poate observa în galeria foto de mai sus.
Etichete: psg , al hilal , kylian mbappe
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Coaliția de guvernare a stabilit în ședința de sâmbătă data alegerilor prezidențiale. Conform...