"Acea înfrângere a fost foarte grea". Gianluigi Donnarumma nu a trecut peste eliminarea din Champions League
articol scris de Digi Sport09.04.2022, 14:45
Gianluigi Donnarumma (23 de ani) a încasat trei goluri de la Karim Benzema și nu a fost iertat de către francezi, mai ales după eroarea de la prima reușită a Realului.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
"Acea înfrângere a fost foarte grea". Gianluigi Donnarumma nu a trecut peste eliminarea din Champions League
La o lună după eliminarea din optimile de finală ale UEFA Champions League, Donnarumma a vorbit despre eșecul cu Real Madrid. Portarul italian a recunoscut că parizienii au "digerat" cu greu înfrângerea de pe Santiago Bernabeu și a declarat că le înțelege furia suporterilor, care i-au huiduit pe elevii lui Maurcio Pochettino în meciurile din campionat.
"Acea înfrângere a fost foarte grea. Pot să înțeleg nemulțumirea fanilor, dar face parte din fotbal. Păcat că am ieșit din Liga Campionilor, dar așteptăm cu nerăbdare sezonul următor.
Aici (n.r la PSG) toți jucătorii sunt grozavi. Scopul nostru este să încheiem acest sezon în cel mai bun mod posibil. Ne antrenăm din greu pentru a reuși. Când sunt aceste dezamăgiri trebuie să rămânem uniți și să ne dăm putere unul altuia. Vom deveni mai puternici, așa creștem.
Campionatul este important pentru noi, acum acesta este scopul nostru. Ar fi al zecelea titlu din istoria clubului. Mai avem opt meciuri dificile de jucat, va trebui să dăm 100% pentru a le câștiga. Va fi o bătălie, dar trebuie să o facem pentru noi înșine și pentru fanii care ne susțin mereu. Suntem fericiți de atitudinea pe care o avem pe teren. Suntem pregătiți", a spus Donnarumma, potrivit unui interviu acordat jurnalistului Gianluca Marzio.
VIDEO cu rezumatul meciului Real Madrid - PSG 3-1
Etichete: real madrid , psg , donnarumma
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...