Revolta jucătorilor conduşi Christian Eriksen. Danemarca riscă excluderea de la Euro 2020
03.09.2018, 14:44După ce Mo Salah s-a răsculat împotriva federaţiei egiptene, pe care o acuză că se foloseşte de imaginea lui, un alt caz, mult mai important prin amploare este pe cale să explodeze. Presa din Danemarca anunţă că federaţia daneză nu a ajuns la niciun acord cu jucătorii, reprezentatţi de vedeta Christian Eriksen, pentru semnarea unui contract colectiv şi riscă neprezentarea la partidele cu Slovacia şi Ţara Galilor.
Media: Liga Digi Sport, marți, 15:30, DGS 1
Media: Fotbal European, marți, 17:30, DGS 1
Federaţia (DBU) caută soluţii pentru înlocuirea jucătorilor de bază ai echipei naţionalei la cele două meciuri din septembrie după ce negocierile pentru semnarea unor noi contracte cu internaţionalii danezi au eşuat, relatează Reuters.
Dacă nu va reuşi să găsească jucători pentru aceste meciuri, Danemarca, ocupanta locului 9 în clasamentul FIFA, ajunsă în optimile CM 2018, riscă excluderea de la EURO 2020.
Un purtător de cuvânt al DBU a precizat că acesta ar fi scenariul cel mai negru, dacă nu se reuşeşte convocarea unor jucători pentru meciurile din această lună.
Disputa dintre internaţionalii danezi de bază şi DBU se referă la capitolul drepturile jucătorului din noile contracte. Vedeta Christian Eriksen, de la Tottenham, doreşte acorduri individuale de sponsorizare cu companii care concurează sponsorii echipei naţionale. Condiţiile de transport ale jucătorilor reprezintă un alt punct care nu a fost încă rezolvat.
DBU a refuzat duminică oferta internaţionalilor danezi de a prelungi actualele contracte pentru cele două meciuri şi a amânat negocierile după jocurile cu Slovacia şi Ţara Galilor. Primul meci, un amical cu Slovacia, este programat miercuri, iar meciul oficial cu Ţara Galilor din Liga Naţiunilor va avea loc duminică. Selecţionerul Aage Hareide nu va conduce echipa la aceste meciuri, atât timp cât el nu a făcut selecţia, a precizat DBU.
Federaţia daneză a anulat anul trecut un meci al selecţionatei feminine, programat împotriva Suediei în preliminariile Cupei Mondiale, tot din cauza unei dispute privind contractul cu jucătoarele.
Sursa: Agerpres
Etichete: danemarca , christian eriksen , federatia daneza , negocieri federatie jucatori , revorlta jucatorilor
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...