Gică Popescu nu i-a putut menaja pe "tricolori", după meciul cu Muntenegru: "Rușinos! În seara asta ne-am bătut singuri"
articol scris de Digi Sport05.06.2022, 01:00
România nu a reușit să obțină niciun punct în meciul de pe terenul lui Muntenegru, scor 0-2, din cadrul grupei 3, Liga B, în Liga Națiunilor.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
La debutul oficial cu Edi Iordănescu (43 de ani) pe bancă, "tricolorii" au făcut un meci extrem de modest. Primul șut pe poartă a venit abia în prelungiri, în forma unei lovituri de cap modeste ale lui Adrian Rus (26 de ani). În defensivă s-au comis greșeli nenumărate, printre care două decisive chiar din partea căpitanului Vlad Chiricheș (32 de ani).
Gică Popescu nu i-a putut menaja pe "tricolori", după meciul cu Muntenegru: "Rușinos! În seara asta ne-am bătut singuri"
La finalul meciului, Gică Popescu (54 de ani) a tunat la adresa elevilor lui Iordănescu și chiar a recunoscut că nu a mai văzut niciodată un meci mai slab din partea echipei naționale.
"Eu, care am o memorie foarte bună, nu mi-am putut aduce aminte de un meci mai slab al echipei naționale. Primul șut pe poartă a fost în minutul 90. Singurul cuvânt care îmi vine în minte acum este rușinos. Asta e concluzia mea din seara asta. Un meci fără spirit, fără o idee clară, fără curaj.
Am încercat să ne apărăm din debutul jocului în 4-1-4-1, cu extremele foarte defensive. Mi-e greu să comentez un astfel de meci. Am fost învinși de o țară cam cât Clujul, cu tot cu studenții care vin acolo. Mi-e foarte ciudat să fac un comentariu.
În seara asta nu ne-a bătut Muntenegru, ne-am bătut singuri! Nu ne-au atacat, nu au făcut pressing, nu au avut posesie extraordinară.
Toate ocaziile lor au venit în urma unor greșeli individuale ale noastre. În rest, au părut o echipă care se mulțumea cu 0-0, dar se pare că nu i-am lăsat să își ducă până la capăt rezultatul dorit", a tunat Popescu, conform Prima TV.
România, prestație rușinoasă în debutul Ligii Națiunilor. Șut pe poartă abia în prelungiri
Meciul nu a produs nicio ocazie în primul sfert de oră. Însă, în intervalul 16'-22', muntenegrenii și-au creat patru ocazii de gol, dar fără să prindă poarta.
În minutul 36, Marusic a șutat din întoarcere și a fost la un pas de a deschide scorul, însă mingea s-a izbit de bara din dreapta lui Niță. Prima ocazie a "tricolorilor" a apărut în minutul 44, când Tănase a trimis mult peste poartă din lovitură de cap.
Repriza secundă i-a găsit tot pe muntenegreni în atac. În minutul 52, iar apoi 10 minute mai târziu, gazdele au reușit să amenințe din nou poarta lui Niță.
În cele din urmă, golul a venit în minutul 66. Chiricheș a pierdut posesia mingii, iar câteva secunde mai târziu Haksabanovic i-a așezat mingea lui Mugosa, care l-a învins pe Niță din cădere.
"Tricolorii" au încercat să ofere replica în minutele 72 și 78, însă nici Alibec, nici Mitriță nu au prins poarta adversă.
Chiricheș a greșit decisiv și la faza care a dus la al doilea gol. Căpitanul României s-a împiedicat și a căzut, Radunovic a profitat și i-a pasat lui Mugosa, dar Niță a reușit să intervină în primă fază. Din păcate, la reluarea lui Vukcevic nu a mai putut face nimic.
În urma acestui rezultat, Muntenegru se clasează pe primul loc în grupa 3 din Liga B, cu 3 puncte. De partea cealaltă, România este pe ultima poziție, fiind și singura selecționată fără gol marcat sau punct obținut.
VIDEO cu rezumatul meciului Muntenegru - România 2-0:
Etichete: romania , muntenegru , gica popescu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...