Exclusiv El este jucătorul surpriză care l-a impresionat pe Ilie Dumitrescu, în meciul cu Serbia
14.10.2018, 23:28România - Serbia 0-0. Tudor Băluță este jucătorul care l-a impresionat pe Ilie Dumitrescu, în meciul dintre România și Serbia, de pe Arena Națională, încheiat la egalitate, 0-0.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Întrebat despre jocul lui Băluță la prima apariție ca titular în naționala mare, Ilie Dumitrescu a răspuns: "Un jucător extrem de inteligent. Tactic, respectă sarcinile date de antrenor și a arătat maturitate în joc".
"Băluță a fost interesant. A fost echilibrul la mijlocul terenului. E un jucător de perspectivă, trebuie să crească și pe viitor cred că va fi un element important în angrenajul echipei naționale", a spus și Viorel Moldovan, în cadrul emisiunii "Digi Sport Special".
Mijlocașul de 19 ani de la Viitorul este și pe lista lui Gigi Becali, la FCSB. ”Acum nu mai aduc nimic, gata! Aștept iarna, ce, au intrat zilele în sac, au murit fotbaliștii? Văd ce găuri sunt și voi acționa. Zlatinski rămâne, dar am pus ochii pe încă unul pe postul ăla, în iarnă. Nu vi-l zic!”, spunea Becali, cu o lună în urmă, făcând referire la Băluță.
Băluță poate fi considerat și un exemplu. Trei jucători de la Viitorul au susținut, în vara trecută, examenul de Bacalaureat. Tudor s-a descurcat cel mai bine, acesta obținând a doua medie din liceu: 8,81.
Băluță a obținut note mari la toate probele susținute: 8,45 la Limba și literatura română, 8,75 la Istorie și 9.25 la Logică, argumentare și comunicare.
Etichete: ilie dumitrescu , liga natiunilor , tudor baluta , romania serbia 0-0
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...