Foto Cum arată gazonul stadionului pe care se joacă Lituania - România, cu două ore înaintea meciului
articol scris de Digi Sport15.10.2024, 19:33
Lituania și România se întâlnesc marți, 15 octombrie, de la ora 21:45, într-o partidă desfășurată în cadrul etapei a patra din Liga Națiunilor.
La Liga: Barcelona - Atletico Madrid, sâmbătă, 22:00, DGS 1
SuperLiga: Gloria Buzău - Univ. Craiova, sâmbătă, 19:30, DGS 1
- Meciul se joacă la Kaunas, și va putea fi urmărit în format LIVE TEXT pe digisport.ro. Mai mult, în noapte de marți spre miercuri, de la ora 01:00, duelul va fi ÎN PREMIERĂ pe Digi Sport 1.
Gazonul stadionului din Kaunas are bucăți de iarbă rupte cu două ore înainte de Lituania - România
Galerie Foto
Gazonul de la Kaunas nu se prezintă în cele mai bune condiții, iar ”Tricolorilor” nu le-a fost permis să facă antrenamentul oficial pe stadionul pe care vor juca din măsuri de precauție.
De acest aspect s-a plâns atât Mircea Lucescu, cât și Edgaras Jankauska, selecționerul Lituaniei, în timpul conferinței de presă premergătoare partidei.
Cu două ore înainte de startul partidei, o parte din bucățile de iarbă din gazon sunt rupte, precum se poate vedea în GALERIA FOTO de mai sus.
Mircea Lucescu: ”Iarba nu are rădăcini prea adânci și se va rupe”
Despre acest aspect a vorbit și Mircea Lucescu într-un dialog cu jurnalistul Digi Sport Marian Codirlă, iar selecționerul României s-a arătat sigur că suprafața de joc nu va avantaja echipa sa.
”Jucătorii sunt obișnuiți cu treceri de la o temperatură la alta, de la o țară la alta, de la o distanță la altă distanță. A fost greu drumul, nu ceea ce am găsit aici. Faptul că am nimerit într-o țară cu o climă mai răcoroasă cred că ne-a priit, au putut să se odihnească. Drumul a fost destul de greu.
Iarba nu are rădăcini prea adânci și se va rupe. Nu imediat, dar se va rupe. I-am văzut la masă, la ședință, la stadion. Cred că nu va fi niciunul obosit, toți vor dori să joace. E un meci extrem de important. Ei știu care e responsabilitatea lor.
Sunt jucători înalți. Sunt un popor de sportivi și vor folosi toate armele lor, duelurile aeriene, mingi lungi pentru dueluri aeriene, accelerările pe spații lungi. Terenul dacă se va strica, îi va avantaja pe ei.”, a spus Mircea Lucescu.
VIDEO Rezumat Lituania - România, scor 1-2
Lotul convocat de Mircea Lucescu pentru dubla cu Cipru și Lituania din Liga Națiunilor
- PORTARI: Florin NIȚĂ (Damac | Arabia Saudită), Horațiu MOLDOVAN (Sassuolo | Italia), Ștefan TÂRNOVANU (FCSB)
- FUNDAȘI: Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania), Cristian MANEA (FC Rapid 1923), Andrei BURCĂ (Baniyas | EAU), Radu DRĂGUȘIN (Tottenham | Anglia), Virgil GHIȚĂ (Cracovia | Polonia), Alexandru PAȘCANU (FC Rapid 1923), Nicușor BANCU (Universitatea Craiova), Alexandru CHIPCIU (Universitatea Cluj)
- MIJLOCAȘI: Deian SORESCU (Gaziantep | Turcia), Dennis MAN (Parma | Italia), Nicolae STANCIU (Damac | Arabia Saudită), Răzvan MARIN (Cagliari | Italia), Marius MARIN (Pisa | Italia), Darius OLARU (FCSB), Victor DICAN (Farul), Ianis HAGI (Rangers | Scoția), Florinel COMAN (Al-Gharafa | Qatar), Valentin MIHĂILĂ (Parma | Italia), Alexandru MITRIȚĂ (Universitatea Craiova)
- ATACANȚI: George PUȘCAȘ (Bodrum | Turcia), Denis ALIBEC (Farul Constanța), Denis DRĂGUȘ (Trabzonspor | Turcia)
Program România - Liga Națiunilor, Grupa C2
- Vineri, 6 septembrie: Lituania – Cipru 0-1, Kosovo – ROMÂNIA 0-3
- Luni, 9 septembrie: Cipru – Kosovo 0-4, ROMÂNIA – Lituania 3-1
- Sâmbătă, 12 octombrie: Lituania – Kosovo 1-2, Cipru – ROMÂNIA 0-3
- Marți, 15 octombrie: Lituania – ROMÂNIA, Kosovo – Cipru (21:45)
- Vineri, 15 noiembrie: Cipru – Lituania (19:00), ROMÂNIA – Kosovo (21:45)
- Luni, 18 noiembrie: Kosovo – Lituania, ROMÂNIA – Cipru (21:45)
Etichete: romania , echipa nationala , lituania , gazon
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Indiferent de vârstă, românii își pot face gratuit, anual, o serie de analize medicale în unitățile...